Actualitate
Trupa de la Teatrul „Bulandra” în „Căsătoria” lui Gogol, la Cluj
Nume mari ale scenei teatrale româneşti vor da viaţă „Căsătoriei” lui Gogol la Cluj-Napoca.
Clujenii amatori de teatru de calitate vor avea ocazia să urmărească, la scenă deschisă, mari actori români, în spectacolul „Căsătoria” de Gogol, al Teatrului „Bulandra”. Reprezentaţia va avea loc în data de 6 februarie, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Naţional din Cluj.Din distribuţie fac parte Irina Petrescu, Mariana Mihuţ, Victor Rebenciuc (care a primit în anul 2004 o nominalizare la premiile UNITER pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru prestaţia din spectacol), Andreea Bibiri, Cornel Scripcaru, Răzvan Vasilescu şi Ana Ioana Macarie. Regia este semnată de Yuri Kordonsky, iar asistent regie este Anca Sigartău.Un Gogol ineditSpectacolul aduce în scenă un Gogol inedit, modern expus, în care comedia are uşoare treceri spre dramă. De altfel, Yuri Kordonsky, regizorul „Căsătoriei”, şi echipa sa propun un Gogol contemporan. Regizorul respectă şi dă valoare replicii prin îndrumarea fiecărui actor, pe care îl fereşte de falsitate şi exagerare, de asemenea, el deţine harul de a mobila inspirat cuvântul printr-o serie de imagini teatrale rafinate. În „Căsătoria” sunt multe momente în care replica e urmată de pauze, pentru reverberarea sa prin imagini marcate de mişcarea actorilor, compusă din mici amănunte semnificative însă. Expresia mâinii, gestul, atitudinea corpului, mersul sunt doar câteva caracteristici prin care fiecare actor sporeşte definirea personajului atribuit. Adeseori mişcarea şi chiar accentele interpretării amintesc de particularităţile filmului şi în special ale celui mut.Cautarea partenerei sau partenerului îşi are în „Căsătoria” un filon comic, e adeseori satirizată, dar în subtextul ei, ascunde tristetea celui singur, impresionant subliniată de viziunea regizorală.Bărbatul perfect chiar nu existăPiesa „Căsătoria” a fost scrisă de Gogol în anul 1833, dar a suferit anumite transformări şi în anul 1835 ea a fost prezentată publicului la Moscova. Acţiunea se petrece în Sank Petersburg, unde o fată bătrână şi cu ceva zestre doreşte să se mărite cu un domn bine văzut în societate, un nobil, un om cu caracter. Ea îşi trimite peţitorii pe la toţi care, dintr-un motiv sau altul, sunt încă celibatari. Într-un final îi sunt prezentaţi cinci bărbaţi, fiecare cu un trecut diferit, fiecare cu temerile sale. Acum când sunt atâţia pretendenţi la mâna domnişoarei Agafia, lucrurile par să se complice, o hotărâre fiind tare greu de luat. Ar lua de la fiecare câte ceva, astfel încât să construiască bărbatul perfect pentru ea.