monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sondaj: Ardelenii se consideră credincioşi şi merg des la biserică

92% dintre locuitorii judeţelor Cluj, Bistriţa-Năsăud, Alba, Mureş, Bihor, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj se consideră persoane religioase, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Stratgie (IRES).

Cele opt judeţe se află sub jurisdicţia canonică a Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi numără peste 2,5 milioane de credincioşi ortodocşi.Conform cercetării sociologice a IRES, dată publicităţii luni, 66% dintre cei chestionaţi declară că merg la biserică cel puţin o dată pe lună - 36% merg la biserică o dată sau de câteva ori pe săptămână, 22% de câteva ori pe lună, iar 10% o dată pe lună. De asemenea, 17% dintre respondenţi spun că merg la biserică de câteva ori pe an, 3% o dată pe an, 9% mai rar şi 4% niciodată.Sondajul IRES a fost realizat în perioada 8-9 februarie pe un eşantion reprezentativ de 1021 indivizi de peste 18 ani din Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi alţi câte 500 de indivizi de 18 ani şi peste din judeţele Alba, Mureş şi Bihor. Eroarea este de plus/minus 3%