Actualitate
Falsuri la ajutoarele de încălzire
Primăria Cluj-Napoca a preluat, în perioada noiembrie-ianuarie 2011, aproximativ 9.000 de cereri de ajutor pentru încălzirea locuinţei, dintre care 8.300 au fost aprobate şi au intrat în plată, valoarea în bani a alocaţiilor de stat ridicându-se la 570.000 de lei. Numărul de cereri a scăzut cu 34.5 % faţă, de 2010 când au fost depuse aproape 24.000 astfel de cereri, care au costat bugetul de stat peste 9,6 milioane de lei. „În urma verificărilor prin sondaj, efectuate la circa 3% din numărul total de cereri depuse, conform normelor legale în vigoare, au fost respinse 629 de cereri, în 239 de situaţii fiind depistate cazuri de declaraţii false pe propria răspundere, a unor persoane care deţineau o a doua locuinţă, pe lângă cea de domiciliu sau autovehicule ce depăşesc capacitatea cilindrică de 1.600 cmc, aceste persoane, conform legii, nefiind eligibile pentru a beneficia de ajutorul de stat pentru încălzire. Aceste persoane riscă amenzi între 1.000 şi 10.000 de lei noi şi dosare penale pentru fals în declaraţii”, au transmis reprezentanţii Primăriei clujene.
Anul trecut, Primăria a implementat un program informatizat special destinat preluării şi procesîării cererilor de ajutoare de încălzire, care a permis verificarea imediată a persoanelor care depun cereri pentru obţinerea ajutoarelor de încălzire. „În urma introducerii unei persoane în acest program informatic se obţin date cu privire la situaţia acesteia, la bunurile pe care le deţine, veniturile pentru care plăteşte impozite, care duc la acceptarea sau la respingerea acesteia în ceea ce priveşte acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei, în funcţie de grila stabilită de cadrul legal”, a declarat primarul Sorin Apostu.