monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Colegiul Naţional “M. Viteazu” din Turda, modernizat

Consilierii turdeni au aprobat proiectul de reabilitare energetică a Colegiului Naţional “Mihai Viteazu”. Obiectivul vizează definitivarea reabilitării energetice a clădirii colegiului, înlocuirea reţelei de distribuţie electrică, înlocuirea acoperişului, zugrăveli interioare şi exterioare – ţinând cont de faptul că avem de-a face cu o clădire monument istoric - reabilitarea sălii de sport şi a reţelei de canalizare aferentă clădirii instituţiei. Durata de realizare a lucrărilor este de 36 de luni. Valoarea totală a proiectului e de aproape 9,5 milioane de lei. Fondurile structurale reprezintă 85% din totalul costurilor eligibile ale proiectului iar fondurile de la bugetul de stat - 13%, în timp ce bugetul local contribuie cu 2%, adică 146.729 lei, la care se adaugă costurile neeligibile ale proiectului.