monitorulcj.ro Menu
Actualitate

CJPC vrea asigurare de 200.000 euro pentru agenţiile de turism

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj solicită ca poliţele de asigurare pentru agenţiile de turism să crească de la 50.000 euro la 200.000 euro, astfel încât consumatorii să fie acoperiţi în caz de condiţii de cazare sau transport improprii sau în cazul nerespectarea de către agenţiile de turism a prevederilor contractuale.

„Apreciem că nivelul actual de 50.000 euro, este mult sub pragul potenţialelor riscuri la care se expun consumatorii, asigurarea acoperind doar anumite fenomene, spre exemplu faliment”, a declarat Mircea Radu, comisar şef al CJPC Cluj. El a adăugat că un nivel just pentru consumatori ar fi de minim 200.000 euro, diferenţiat pe tour operatori şi agenţii revânzătoare. Astfel, incidentele care pot fi acoperinte de aceste poliţe pot fi extinse. Această propunere a fost făcută de conducerea CJPC Cluj după ce au primit mai multe reclamaţii din partea populaţiei cu privire la condiţii de cazare şi transport improprii sau nerespectarea de către agenţiile de turism a prevederilor contractuale.„La mai bine de şase luni de la falimentarea unor agenţii de turism, consumatorii se află în imposibilitatea intrării în posesia sumelor achitate pentru sejur, având în vedere cuantumul prea mic al asigurării şi numărul mare de consumatori prejudiciaţi”, a mai spus Mircea Radu.Potrivit conducerii CJPC Cluj, s-ar impune astfel de poliţe şi pentru agenţiile imobiliare, agenţii care promovează anumite locaţii, al căror drept de proprietate este grevat de anumite obligaţii ale proprietarului, consumatorul de rând fiind supus unor eventuale riscuri, necunoscând starea de fapt a imobilului.