Actualitate
„Clasa zero” crește numărul cererilor pentru viza de flotant
Funcţionarii Primăriei Cluj-Napoca au sesizat că în primele zile ale lunii martie a crescut substanţial numărul cererilor pentru viza de flotant faţă de ritmul normal de înregistrare a acestor documente.
Practic, în primele nouă zile ale lunii în curs s-au înregistrat o mie de noi cereri, cele mai multe fiind depuse pentru zona centrală a municipiului.Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, creşterea aceasta are legătură cu dorinţa părinţilor de a-şi înscrie copiii în clasa pregătitoare la şcolile din centrul oraşului.Părinţii clujeni care locuiesc în cartiere, dar care vor să îi ducă pe cei mici la o unitate de învăţământ aflată în centru, fac cerere pentru viza de flotant, apelând la o rudă sau la un prieten care locuiesc în zona respectivă, pentru ca apoi să aibă un atu în faţa altor părinţi.Creşterea numărului de cereri este determinată şi de faptul că la înscrierea în clasa I sau în clasa pregătitoare au prioritate copiii care locuiesc în apropierea unităţii de învăţământ.„Forte mulţi părinţi care lucrează în zona centrală optează pentru o şcoală din centru deoarece vor să aibă copiii cât mai aproape de ei ca să îi poată duce şi lua cât mai uşor de la şcoală”, au explicat reprezentanţii primăriei.Practic, numărul cererilor a crescut în ultimele zile din februarie şi primele din martie cu 75% faţă de perioada similară a anului trecut, una dintre cauze fiind aceea că în 5 martie a fost demarat procesul de înscriere a copiilor în clasa I şi clasa pregătitoare.În primele nouă zile ale lunii martie Primăria a eliberat 1.067 de vize de flotant, în timp ce anul trecut în aceeaşi perioadă au fost eliberate doar 261 de astfel de cereri. Cele mai multe sunt depuse pentru locuinţe aflate în centrul municipiului. Jumătate din cereri sunt formulate de clujeni din afara municipiului.Reprezentanţii Primăriei au mai spus, de asemenea, că procedura este legală şi cererile pentru viza de flotant nu pot fi refuzate. (Agerpres)