monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Din august vom avea card naţional de sănătate

Medicii vor folosi din iunie reţeta electronică, iar din august va fi distribuit cardul naţional de sănătate, a anunţat Lucian Duţă, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

El a afirmat că odată cu introducerea acestora vor fi aduşi în sistem aproape 200 milioane de euro, bani care se pierdeau prin fraude. Potrivit preşedintelui CNAS, acest mecanism nu va afecta în niciun fel pacienţii, ci, dimpotrivă, va aduce avantaje.„Va permite o mai bună urmărire a modului cum se cheltuiesc banii dumneavoastră. Vom folosi sistemul informatic pentru a elimina deficienţele care se strecoară pe piaţa medicamentelor şi care nu erau sub controlul nostru”, a declarat Duţă, citat de Mediafax. El a adăugat că a propus Ministerului Sănătăţii un proiect de Hotărâre de Guvern prin care medicii, când prescriu un medicament, să îşi asume respectiva prescriere. Potrivit lui Lucian Duţă, din cele patru miliarde de euro, reprezentând bugetul CNAS, trei miliarde de euro sunt alocaţi pentru spitale şi compensarea medicamentelor.„Adică pentru spitale dăm 1,6 miliarde de euro, iar pentru compensarea medicamentelor între 1,2 şi 1,4 miliarde de euro. Din restul de un miliard de euro ar trebui să acoperim toate celelalte cheltuieli, medici de familie din ambulatoriu, laboratoare, dispozitive medicale şi altele. Probabil că într-un an sau doi este nevoie de o decizie majoră în sistem”, a mai spus Duţă.