Actualitate
La clasa pregătitoare nu vor exista manuale
În anul şcolar 2012-2013, la clasa pregătitoare nu vor exista manuale, a anunțat miercuri, într-o conferinţă de presă, secretarul de stat în MECTS, Oana Badea.
„La clasa pregătitoare nu este necesar ghiozdanul. Copiii vor avea fişe de lucru, acordate gratuit, care vor rămâne la şcoală. Fişele gratuite vor constitui abecedarul clasei pregătitoare", a spus Oana Badea (foto).Ministrul educaţiei, Cătălin Baba, a respins ipoteza potrivit căreia clasa pregătitoare organizată în şcoli ar putea fi amânată cu un an. „Clasa pregătitoare începe în anul şcolar 2012-2013”, a precizat ministrul. Pe de altă parte, secretarul de stat a precizat că săptămâna viitoare va începe licitaţia pentru achiziţionare de mobilier modular pentru copiii din clasa pregătitoare, atât pentru munca în echipă, cât şi individual.Oana Badea a precizat că până marţi seara au fost înscrişi, la nivel naţional, 170.000 de copii care vor urma clasa pregătitoare şi clasa I în anul şcolar 2012-2013. Ea a precizat că o situaţie exactă a numărului de copii înscrişi în clasa I şi clasa pregătitoare va fi cunoscută pe 19 martie. Secretarul de stat a afirmat că Bucureştiul are cel mai mare procent de copii înscrişi în clasa I şi clasa pregătitoare.Oana Badea a mai afirmat că pentru clasa pregătitoare "nu poate exista nicio formă de testare în care copii să fie ierarhizaţi”.Referindu-se la cele patru procese în care MECTS a fost atacat în instanţă pentru metodologia clasei pregătitoare, Oana Badea a precizat că ministerul a avut câştig de cauză în toate dosarele. „Ministerul a avut câştig de cauză în toate cele patru procese, deci criteriile de organizare a clasei pregătitoare nu au fost invalidate”, a spus Oana Badea. (Agerpres)