Avanpremieră editorială în Seria Theologia Socialis, Editura Eikon. Mitropolitul Bartolomeu: Corupția spirituală

Or, așa cum o înțelegea și o trăia, libertatea era pentru Mitropolitul Bartolomeu o luptă permanentă cu strâmbătatea, compromisul și corupția. În esență, lucrarea păcatului tocmai în aceasta constă: să deformeze, să compromită și să corupă darurile lui Dumnezeu. Iată motivul pentru care cine dorește să își păstreze libertatea nu poate fi decât împotriva falsului, a flexibilității prost înțelese și a lăcomiei, adică împotriva unui „mai mult” care, în fapt, se dovedește mereu un „mai puțin”. În bună tradiție filocalică, dorința de a rămâne liber este și singura cale de a rămâne în Adevăr.Nu este deloc întâmplător că Mitropolitul Bartolomeu își dorea în Testamentul său un urmaș care să fie adversar al corupției de orice fel. În general, figura ierarhului de la Cluj a fost asociată poziției ferme, clare și argumentate. Era vocea prin excelență a Bisericii noastre, una a cărei lipsă este astăzi cu atât mai dureros resimțită. Predicile sale de la Nicula, pentru a da numai un exemplu, erau lecturi social-teologice de cea mai bună factură, încadrând mesajul duhovnicesc în orizontul contemporanilor. An de an, la cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania, de Adormirea Maicii Domnului, se făcea auzit glasul Bisericii în accepțiunea ei nu de instituție, ci de spațiu al confruntării dintre Evanghelie și realitate, un exercițiu care, cum altminteri?, doare și chiar rănește pe unii, dar îi tămăduiește și încurajează pe alții. De la corupția spirituală la poluarea minții și de la asumarea unui loc demn în Europa la tarele clasei politice, mesajele păstorului trezeau și surprindeau, arătând ce înseamnă concret asumarea spirituală a prezentului. Fără să își propună o agendă proprie, nefiind mânat de niciun interes ideologic, Mitropolitul Bartolomeu rezona pur și simplu la grijile, temerile și preocupările celor din jurul său. A reușit să fie o conștiință pentru că știa să asculte. Această capacitate a deschiderii și fermității în egală măsură, una completându-se cu cealaltă, este în esență o parte consistentă a moștenirii Mitropolitului Bartolomeu. Tipologia întrupată de el este una a ierarhului onest, uman, ținându-și rangul cu naturalețe, slujind liturgic cu seriozitate, dar nu încruntat, inspirând respect, corect în decizii, pentru că este consecvent cu principiile, aplicând iconomia doar spre îndreptare, iar nu din complicitate sau comoditate, acordând mereu încă o șansă, înconjurat în bună parte de colaboratori având propriile lor opinii, iar nu doar de lingăi, capabil să își recunoască greșelile și, în limitele posibilului, să le corecteze, generos, delimitându-se fără rest de lichelism, mai ales de cel practicat în Biserică, dar nu numai, reticent la orice tentativă de anexare politică, înzestrat cu viziune, curios, în stare să învețe din mers, inclusiv cum se scrie la calculator și cum se trimite un email! Departe de a fi fost sau de a se fi considerat pe sine un om perfect, Mitropolitul Bartolomeu nu a renunțat pe durata unei vieți lungi și spectaculoase să fie cât mai aproape de idealul prietenilor lui Dumnezeu. De unde și dorința lui, simplu formulată, de a fi înăuntru, în Casa Tatălui, fie și lipit de zid. Or, un slujitor al Bisericii care își pune permanent problema propriei mântuiri, nu are cum să nu vegheze la curățenia aerului spiritual pe care semenii lui îl respiră, nu are cum să nu denunțe impostorii, mai ales pe cei aflați vremelnic în fruntea comunității de credință și care practică în mod constant cinismul ca înlocuitor al credinței și carierismul în locul maturizării interioare. Având o astfel de plămadă, Mitropolitul Bartolomeu era resimțit de unii ca amenințare, ceea ce explică ura pe care o mai vedem în lucrare, acum, când nu mai este printre noi.Volumul de față își propune să adune cele mai reprezentative texte cu caracter social-teologic ale Mitropolitului Bartolomeu. De la eseu la articol și de la interviu la declarație de presă sau memoriu pentru Sinod, paginile acoperă toate genurile posibile, dând astfel mărturie despre implicarea ierarhului în procesul de gândire al epocii sale. Aceste pagini se doresc și o formă de omagiere a celui care, pentru prima dată la noi, a încurajat organizarea la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj a catedrei de Teologie Socială Ortodoxă. O altă parte importantă a moștenirii Mitropolitului Bartolomeu rezidă tocmai în această implicare a Bisericii în spațiul public, el înființând primul sector social-misionar din administrația noastră bisericească și alegând drept colaborator un episcop-vicar ca semn de încadrare liturgică și sacramentală a lucrării filantropice. În ciuda vârstei sale sau poate tocmai de aceea, prezența atentă a Mitropolitului Bartolomeu în viața cetății este cel mai convingător argument împotriva demisiei etice și a resemnării sufletești. Departe de a alimenta regretele sau deziluziile, atât de multe în mediul bisericesc și nu numai, paginile de față se constituie într-un îndemn de a căuta mai departe libertatea sau, având-o deja, de a nu o pierde. Altfel spus, de a rămâne, atât cât este omenește posibil, incoruptibili.