monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Magiunul de prune de Topoloveni, la Târgul „Gaudeamus”

La ediţia din acest an a Târgului de Carte „Gaudeamus” de la Cluj-Napoca este şi un „colţ dulce”, ocupat de reprezentanţii producătorului de magiun de prune de Topoloveni, care susţin că „gustul pentru lectură şi cel pentru dulceţuri sănătoase merg bine împreună”.

„Magiunul de prune de Topoloveni se face şi fără zahăr şi fără conservanţi. Este un foarte bun energizant, ca şi o lectură plăcută. Previne apariţia oboselii, prin urmare consumăm mai puţină cafea. Şi consumând astfel de marmeladă de prune nici nu îmbătrânim chiar aşa de uşor. Pe de altă parte, şi amintirea gustului femecător al magiunului pe care îl făceau bunicile noastre ţine, într-un fel, de literatură şi de sugestia recuperării timpului pierdut, ca şi la scriitorul Marcel Proust, prin memoria involuntară. Cu acest produs dulce de Topoloveni nu este loc de vreun ghinion la ediţia a XIII-a a târgului”, susţin, cu umor, amfitrionii de la acest stand.Preşedintele Târgului „Gaudeamus” de la Cluj-Napoca, scriitorul Cornel Udrea, spune că în anul aniversar Ion Luca Caragiale ne amintim cu plăcere de replica unui personaj din schiţa „Căldură mare”: ”A zis domnul că nu vrea să pună 13, că e fatal”. „Dar norocul este mereu schimbător”, explică Udrea.