monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Premiera editorială la Târgul Gaudeamus

Textele social-teologice ale Mitropolitului Bartolomeu, reunite într-un volum.

Târgul de carte Gaudeamus, găzduit în această primăvară la Cluj nu este doar o tribună a dialogului dintre editori și cititori sau o șansă a unui comerț de carte sporit, ci este un loc al familiarizării cu noile idei, în special cu cele curajoase și care ies din tiparele unei gândiri formale. Pe lângă multele evenimente editoriale, merită subliniată lansarea volumului Mitropolitul Bartolomeu, „Corupția spirituală”, o veritabilă provocare de a descoperi ideile social-teologice ale ierarhului clujean, deopotrivă om al Bisericii și al culturii, deopotrivă, care a dominat, prin puterea cuvântului său tribuna dialogului Bisericii cu lumea în ultimele două decenii.

Evenimentul, organizat de Editura clujeană Eikon, Fundația Mitropolitul Bartolomeu și Institutul INTER va avea loc, sâmbătă, 31 martie 2012, de la ora 12.30 în pavilionul mobil al Târgului Gaudeamus, la care vor vorbi: Acad Ioan Aurel Pop, rectorul UBB, Prof. Vasile Sebastian Dâncu, teologul Radu Preda, Prof. Aurel Sasu și Pr. Bogdan Ivanov, administratorul Fundației Mitropolitul Bartolomeu.

Volumul Mitropolitul Bartolomeu, Corupția spirituală, apărut la Editura Eikon, în seria Theologia Socialis, coordonată de teologul clujean Radu Preda își propune să adune cele mai reprezentative texte cu caracter social-teologic ale Mitropolitului Bartolomeu. De la eseu la articol și de la interviu la declarație de presă sau memoriu pentru Sinod, paginile acoperă toate genurile posibile, dând astfel mărturie despre implicarea ierarhului în procesul de gândire al epocii sale. Aceste pagini se doresc și o formă de omagiere a celui care, pentru prima dată la noi, a încurajat organizarea la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj a catedrei de Teologie Socială Ortodoxă.

O altă parte importantă a moștenirii Mitropolitului Bartolomeu rezidă tocmai în această implicare a Bisericii în spațiul public, el înființând primul sector social-misionar din administrația noastră bisericească și alegând drept colaborator un episcop-vicar ca semn de încadrare liturgică și sacramentală a lucrării filantropice. În ciuda vârstei sale sau poate tocmai de aceea, prezența atentă a Mitropolitului Bartolomeu în viața cetății este cel mai convingător argument împotriva demisiei etice și a resemnării sufletești. Departe de a alimenta regretele sau deziluziile, atât de multe în mediul bisericesc și nu numai, paginile de față se constituie într-un îndemn de a căuta mai departe libertatea sau, având-o deja, de a nu o pierde. Altfel spus, de a rămâne, atât cât este omenește posibil, incoruptibili.