Actualitate
Proiectul Roșia Montană merge mai departe
Certificatul de urbanism al proiectului minier rămâne în vigoare, a decis miercuri Tribunalul Cluj.
Tribunalul Cluj a validat ieri, din nou, Certificatul de Urbanism nr. 87/2010, „respingând acţiunea unor ONG-uri care se opun prin orice mijloace creării de locuri de muncă, într-o zonă în care peste 80% dintre locuitori nu au un loc de muncă stabil”, informează un comunicat al companiei.Asociaţia Aurarilor Alburnus Maior şi Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu au solicitat anularea certificatului de urbanism nr. 87/2010 emis pentru proiectul minier propus de Roşia Montană Gold Corporation. În decembrie anul trecut, Tribunalul Bucureşti a respins o acţiune similară formulată de Greenpeace şi Centrul de Resurse Juridice. Mai mult, în luna mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins, in mod definitiv și irevocabil, cererea de suspendare a certificatului de urbanism nr. 87/2010 emis către RMGC.Astfel, Certificatul de Urbanism nr. 87/2010 este în vigoare si perfect aplicabil. Instanțele din România confirmă acest lucru pentru a patra oară în ultimii doi ani, după încercări repetate din partea acestor ONG-uri care se opun creării a mii de locuri de muncă în zonele defavorizate din Muntii Apuseni. Atât instanțele din București, cât și cele din Cluj au considerat nefondate cererile de anulare a certificatului de urbanism emis către RMGC. „Decizia de astăzi reprezintă o nouă victorie pentru comunitatea locală, pe drumul către un viitor mai bun și către miile de locuri de muncă atât de necesare în acea zonă. În ultimii ani, RMGC a cîștigat 15 procese importante, majoritatea inițiate de câteva ONG-uri, care luptă împotriva creării de locuri de muncă și împotriva dezvoltării economice. Progresele majore făcute în evaluarea proiectului minier ne dau speranțe că ne îndreptăm spre o rezoluție cât mai rapidă, care va avantaja comunitatea locală, patrimoniul și dezvoltarea durabilă a zonei Roșia Montană”, declară Dragoş Tănase, directorul general al RMGC.„În ziua de astăzi un proiect minier responsabil se poate face numai cu deplina respectare a legislației românești și europene și prin folosirea celor mai bune practici disponibile. Odată aprobat, proiectul Roșia Montană va contribui cu aproape 1% la PIB-ul României și va crea mii de locuri de muncă”, a mai spus Dragoş Tănase.Pornind de la un preț al aurului de 900 de dolari/uncie, proiectul minier de la Roşia Montană aduce peste 4 miliarde de dolari în economia României, în mod nemijlocit, ceea ce va duce la o contribuţie totală potenţială la PIB-ul României de 19 miliarde USD incluzând efectele de multiplicare, conform estimărilor din 2010 ale specialiştilor britanici de la Oxford Policy Management. În prezent, prețul aurului este de aproximativ 1600 USD/ uncie.De asemenea, proiectul va genera mii de locuri de muncă, respectând legislaţia de mediu din România şi Uniunea Europeană şi contribuind cu 140 de milioane USD la conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural din Roșia Montană și din România.