monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bogătaşii care nu-şi declară veniturile vor fi „căutaţi” la averi din 2012

Primele verificări ale persoanelor cu venituri mari vor avea loc anul viitor, întrucât pentru analiză sunt necesare declaraţiile de venit pe anul 2011, a declarat secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Dan Lazăr, citat de agenţia Mediafax. „Ca şi modalitate de verificare, nu se poate face înainte de anul viitor, pentru că declaraţiile de venit pe acest an le vom avea la dispoziţie numai din 2012”, a afirmat Dan Lazăr. Mai mult, secretarul de stat din Ministerul Finanţelor a reiterat că, în momentul de faţă, normele de aplicare a legislaţiei privind verificarea persoanelor cu venituri mari nu sunt gata, urmând ca acestea să fie finalizate până la sfârşitul lunii februarie. Guvernul va asigura până la finele lunii martie necesarul de personal pentru departamentul din ANAF care va verifica persoanele cu venituri mari, structura urmând să devină operaţională până în august, reiese din scrisoarea de intenţie convenită cu FMI. Vă reamintim că Guvernul a decis, la finele anului trecut, ca persoanele fizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 lei sumele declarate vor plăti impozit de 16% aplicat la diferenţa dintre cele două valori. Mai mulţi consultanţi fiscali apreciază că impozitarea persoanelor cu venituri mari reprezintă o amnistie fiscală indirectă, fiind o metodă de a atrage bani la buget prin impunerea la plată a unui impozit pe anumite sume ce reprezintă venituri nedeclarate din trecut şi care nu pot fi dovedite.