monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Francis Ford Coppola, într-un scurtmetraj românesc!

Proiectul ,,Hot Shorts”, care a avut zilele acestea premiera în cinematografe, pune la un loc trei scurtmetraje prin care îşi propune să livreze cinefililor doze echilibrate de umor şi dramă.

,,Hot Shorts” este un concept îndrăzneţ care introduce pe marile ecrane un set de trei scurtmetraje româneşti proaspete: o dramă de familie şi două comedii: ,,Tatăl meu e cel mai tare”, respectiv ,,Bora Bora” şi ,,În film la Naşu’”, acesta din urmă remarcându-se şi prin apariţia spectaculoasă a cineastului Francis Ford Coppola.Reţeta, nouă în cinemaul românesc, este îndrăzneaţă fără să fie riscantă: valoarea acestor scurtmetraje a fost deja confirmată la festivaluri internaţionale de film precum cele de la Cannes, Locarno, Sarajevo, Salonic ori Varşovia. În aproape două ore de filme, ,,Hot Shorts” adună genuri diferite – dramă, comedie, acţiune –, pornind de la drama omului simplu şi cinstit care se trezeşte arestat peste noapte, trecând la umorul iscat la graniţa cu Republica Moldova, când un actor caută cu disperare să ajungă la o filmare cu Coppola, şi încheindu-se cu povestea lui Andrei, care devine pionul principal într-o reţea de mafioţi de cartier.Comedie între ţăriDebutul Cristinei Iacob – ,,În film la Naşu’” – relatează povestea a trei tineri nevoiţi să se confrunte cu excesul de zel şi lipsa de scrupule a unor vameşi de la graniţa dintre România şi Republica Moldova. O călătorie ce ar trebui să fie o simplă rutină se transformă astfel într-o comedie absurdă, în care dinamica dintre interogările vameşilor şi exasperarea crescândă a celor trei duc totul spre un final ilar, cu o întorsătură neaşteptată şi unică.,,În film la Naşu’” îi are în rolurile principale pe Cristi Iacob, Diana Dumitrescu şi Florin Călinescu, însă surprinde şi prin apariţia spectaculoasă a cineastului american Francis Ford Coppola. Conform Mediafax.ro, filmul prezintă o convorbire telefonică reală dintre actorul care-l interpretează pe şeful vămii româneşti (Florin Călinescu) şi reputatul cineast, justificându-se, astfel, şi titlul scurtmetrajului, "În film la Naşu'".

Dramă între blocuriUn alt scurtmetraj care face parte din proiectul inedit ,,Hot Shorts” este (,,Tatăl meu e cel mai tare”, în regia lui Radu Potcoavă, cel care semnează şi scenariul peliculei. Filmul, bazat pe fapte reale, prezintă viaţa aparent banală a unei familii din cartierul Colentina, măcinată de probleme financiare. Tavi (Gavril Pătru) şi Cati (Ioana Flora) sunt pe punctul de a pierde apartamentul în care locuiesc, din cauza datoriilor. Andrei, unicul lor fiu (interpretat de Alfred Wegeman), este într-o perioadă de rebeliune şi nimereşte în cele mai periculoase anturaje. Tavi îl surprinde cu un interlop şi este nevoit să intervină, chiar dacă acest lucru presupune să apeleze la cei mai mari mafioţi, pentru care, în tinereţe, Tavi a făcut închisoare, şi să îşi pună familia în pericol. O dramă de familie plină de (re)sentimente, violenţe şi secrete din trecut.

 

Tragicomedie între răsaduriDebutul în cinema al lui Bogdan Mirică este o comedie neagră şi amară, plină de un umor irezistibil. ,,Bora Bora” este povestea lui Ion, o victimă absurdă a unei societăţi absurde. Ion este un pescar prins între sărăcia lucie care îl urmăreşte de ceva timp şi accidentul prin care ajunge să cultive plante ilegale (cânepă) pentru un străin. În rolurile principale se regăsesc Alexandru Potocean (Ion), Mirela Zeţa (Maria, soţia lui Ion), Teo Corban (inspectorul de poliţie) şi Ion Sapdaru (poliţistul zelos).Scurtmetrajul lui Mirică este câştigător al secţiunii dedicate în cadrul Festivalului de Film Transilvania (TIFF) şi selecţionat la evenimente de gen de prestigiu, precum cele de la Locarno, Varşovia şi Salonic. De asemenea, ,,Bora Bora” a câştigat marele premiu al juriului la categoria de scurtmetraje europene din cadrul Festivalului Premiers Plans de la Angers.Toate cele trei scurtmetraje româneşti reunite sub numele de ,,Hot Shorts” vor putea fi vizionate întreaga săptămână la Cinema City, în Iulius Mall: în fiecare zi, de la 13:10, 18:10, 20:40 şi 22:40.