monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujul, locul 13 pe ţară în topul infracţiunilor stradale

Infracţiunile stradale au scăzut anul acesta în judeţul Cluj cu aproape 15%, ceea ne situează pe locul 13 pe ţară, sub media naţională. Au scăzut şi infracţiunile penale, judeţul Cluj fiind pe locul 26 pe ţară.

În ceea ce priveşte neregulile rutiere, peste 2.200 de şoferi au rămas fără permisul de conducere în primele şase luni ale acestui an. O analiză a primelor şase luni ale acestui an întocmită de Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) arată că infracţiunile sunt în scădere în judeţul Cluj. „Din analiza activităţii a rezultat că, în pofida crizei financiare pe care o parcurgem, fenomenul infracţional la nivelul judeţului Cluj s-a diminuat, înregistrându-se o scădere procentuală de 7,87 % a faptelor penale sesizate faţă de perioada similară a anului 2011”, se arată în raportul întocmit de ATOP. Astfel, judeţul Cluj se situează pe locul 26 la nivel naţional în ceea ce priveşte infracţiunile penale.Potrivit aceluiaşi document, au scăzut şi infracţiunile contra persoanei, fiind înregistrată o diminuare a acestor fapte cu 5,31%. Criminalitatea de mare violenţă reprezintă 1,05 % din totalul infracţiunilor contra persoanei şi 1,36 % din totalul infracţiunilor contra vieţii, integrităţii şi sănătăţii.Infracţiunile contra patrimoniului sesizate au înregistrat o scădere cu 1,10 %. „În această categorie de infracţiuni, infracţiunile de furt reprezintă 70,53% din totalul infracţiunilor contra patrimoniului sesizate. Furturile au înregistrat o uşoară creştere (+ 0,21%)  în semestrul I 2012, faţă de perioada similară a anului trecut”, se mai arată în analiza ATOP.Infracţiunile economice, în scădere cu aproape 25%În domeniul criminalităţii economico-financiare au fost constatate 279 infracţiuni de evaziune fiscală, fiind cercetate 204 persoane. „Infracţionalitatea economico-financiară sesizată a scăzut cu 23,65 %, ceea ce reprezintă o îmbunătăţire a siguranţei mediului de afaceri din judeţul Cluj”, este menţionat în raport. În perioada supusă analizei, numărul total al infracţiunilor stradale sesizate cunoaşte o scădere de 14,85 % în comparaţie cele sesizate în anul anterior, ceea ce situează judeţul Cluj pe locul 13 pe ţară, sub media naţională.  Peste 2.200 de permise de conducere, reţinuteConform analizei ATOP, au fost intensificate acţiunile de prevenire a accidentelor rutiere ţinând cont de principalele cauze generatoare. În acelaşi timp, au fost organizate 1.680 acţiuni, în urma cărora poliţiştii rutieri s-au sesizat de comiterea a 654  de infracţiuni. În timpul acţiunilor organizate, poliţiştii rutieri au aplicat 41.250 sancţiuni contravenţionale. Au fost reţinute 2.259 permise de conducere şi au fost retrase, pentru diferite motive, un număr de 1.245 certificate de înmatriculare.