Actualitate
Protest cu sicriu, colivă şi lumânări al sindicaliştilor RomâniaFilm, în faţa Ministerului Culturii
Peste 100 de membri ai Sindicatului Liber RomâniaFilm protestează, miercuri, în faţa sediului Ministerului Culturii din Capitală, sindicaliştii fiind "echipaţi" cu un sicriu, colivă şi lumânări, ca "simbol al morţii cinematografiei" în mandatul actualului ministru al Culturii, Puiu Haşotti, scrie Mediafax.
Sindicaliştii susţin actuala conducere a Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor (RADEF) RomâniaFilm - o instituţie aflată în subordinea Ministerului Culturii -, asigurată de Marius Iuraşcu, şi spun că se opun "intereselor" ministrului Culturii, Puiu Haşotti, care intenţionează să îl aducă la conducerea Consilului de Administraţie (CA) al RADEF pe Maxim Meca, fost director al regiei şi de activitatea căruia se leagă "cea mai rea perioadă" a instituţiei.
În acest sens, cei peste 100 de membri ai Sindicatului România Film protestează faţă de decizia ministrului Puiu Haşotti, care prin ordinul 2483 din 19 septembrie, a schimbat CA al RADEF. Prin respectivul ordin au fost revocaţi din funcţia de membru al CA Alexandru Ungureanu, Nicolae Radu-Cristian şi Gheorghe Bălăşoiu. În locul acestora, în CA al RADEF, au fost numiţi Emanuela Elena Pendiuc, în calitate de reprezentant al Ministerului Culturii, Irina Margareta Nistor şi Maxim Meca.
De asemenea, sindicaliştii cer menţinerea salariului şi păstrarea locurilor de muncă, dar şi stoparea procedurilor de trecere a unor cinematografe din administrarea RADEF în cea a autorităţilor locale.
Unul dintre sloganurile strigate de către protestatari în faţa Ministerului Culturii a fost "Puiu Haşotti este cioclul culturii!". De asemenea, sindicaliştii au venit în faţa Ministerului Culturii "echipaţi" cu pancarte pe care scria "Haşotti, demisia!", "Jos! Ministre, n-ai de ros?" sau "Haşotti, ministrul inculturii".
La protest sunt prezenţi angajaţi ai RADEF de la cinematografe precum "Patria" din Bucureşti, "Victoria" din Târgu-Jiu, "Modern" din Piteşti şi "Dacia" din Alba-Iulia.
Imaginea stării în care se află în prezent cinematografia românească este simbolizată de protestatari printr-un sicriu deschis, în care o persoană cu o mască scheletică ţine în mână o cruce şi o lumânare. Pe cruce este scris "Cinematografia română RomâniaFilm; n. 1950 - 2012?". Lângă sicriu sunt aşezate două coroane şi o colivă, iar pe panglica uneia dintre coroane scrie "Ministerul Culturii". De asemenea, unii dintre protestatari ţin în mâini lumânări.
După circa o jumătate de oră de la începutul protestului (ora 10.00), Maria Bikfalvi, preşedintele Sindicatului RADEF RomâniaFilm, i-a anunţat pe protestatari că ministrul Culturii intenţionează să îi primească în audienţă pe reprezentanţii protestatarilor.
Sindicaliştii au aprobare să protesteze miercuri, până la ora 12.00. De altfel, conducerea Sindicatului RomâniaFilm a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că protestele vor avea loc în fiecare zi, timp de două ore, până când vor primi un răspuns la revendicările lor.
La conferinţa de presă de marţi, Maria Bikfalvi a precizat că sindicaliştii susţin actuala conducere a RADEF RomaniaFilm, asigurată de Marius Iuraşcu.
Potrivit Mariei Bikfalvi, în 28 septembrie, Sindicatul Liber România Film a înaintat o sesizare premierului Victor Ponta, în care cere anularea ordinului ministrului Culturii, prin care a fost schimbată componenţa CA al RADEF.
RomâniaFilm este o regie autonomă în subordinea Ministerului Culturii, nesubvenţionată de la bugetul de stat, care a reabilitat, modernizat şi digitalizat, în doi ani ai echipei de management, conduse de Iuraşcu, cinematografele "Republica" din Cluj (care a primit denumirea "Florin Piersic"), "Patria" din Ploieşti (care astăzi se numeşte "Premiera"), a reabilitat sala "Europa" din Bucureşti (care se află în circuitul Europa Cinema), a digitalizat sala "Patria" din Craiova şi a deschis cinci săli de Caffe Cinema 3D, în Bucureşti, Ploieşti, Călăraşi, Turnu Severin şi Craiova. În prezent, şi alte săli de cinema din reţeaua RomâniaFilm sunt în curs de modernizare.
Până la ora difuzării acestei ştiri, delegaţia sindicaliştilor nu a fost primită în audienţă de minstrul Puiu Haşotti.