monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Lecţii de dezvoltare şi promovare a oraşului de la olandezi

Primarul Emil Boc şi arhitectul-şef al municipiului, Ligia Subţirică se află într-o vizită de trei zile, în Olanda, în oraşele Rotterdam, Utrecht şi Eindhoven.

Participanţii se vor întâlni cu omologi olandezi şi vor vizita companii publice şi private, specializate în dezvoltare urbană şi economică, locuinţe şi promovarea oraşelor. Emil Boc şi Ligia Subţirică se află în Olanda la invitaţia Dutch Initiative for Sustainable Cities (DISC), un program de cooperare public-privată şi o platformă care facilitează schimbul de cunoştinţe. DISC consideră proiectele din Eindhoven, Rotterdam şi Utrecht drept exemple foarte bune de dezvoltare urbană integrată, exemple care ar putea fi aplicate şi în România, la Cluj-Napoca. Reprezentanţii oraşului vor vedea proiecte dezvoltate de olandezi

Potrivit Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, printre obiectivele vizitate se numără Katendrecht, o peninsulă în vechiul port Rotterdam, o zonă care a întâmpinat multe probleme în trecut şi care a fost transformată într-un cartier atractiv multifuncţional. În cadrul vizitei în oraşul Eindhoven, participanţii vor vedea cum oraşul a dezvoltat Parcul Stiinţific, în strânsă colaborare cu institutele de cercetare şi sectorul privat. De asemenea vizitarea oraşului Utrecht va furniza o imagine de ansamblu asupa modului de funcţionare şi de utilizare a apei ca o calitate urbană pusă în valoare. În Rotterdam delegaţia va vizita proiectele Central Station, Kop van Zuid şi Katendre ht. Unul dintre obiectivele vizitei în Olanda este şi acela de a schimba informaţii în ceea ce priveşte realizarea aplicaţiilor şi managementul fondurilor europene.Reţele de canale renovate în Utrecht, după ce au fost închise 50 de ani

Rotterdam a reuşit să atragă evenimente internaţionale foarte mari în domeniul sportului, cum ar fi Turul Franţei. Conform Biroului Mass-Media, în vecinătatea Gării Centrale din Utrecht are loc, în prezent, renovarea reţelei tradiţionale de canale, dupa ce a fost închisă pentru mai bine de o jumătate de secol. „Această renovare face parte din planul de dezvoltare a zonei şi este unul dintre cele mai mari proiecte de acest gen din Olanda – fiind un obiectiv interesant pentru noi în perspectiva proiectului de a valoriza potenţialul navigabil al Someşului, în cadrul căruia Cluj-Napoca beneficiază de consultanţă gratuită din partea DISC”, au declarat reprezentanţii Primăriei.  În Eindhoven delegaţia va vizita o fostă fabrică a companiei Philips, care acum este un monument industrial care oferă apartamente şi facilităţi pentru companii aflate la început de drum.