monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Terapia angiogenică, o alternativă pentru rezolvarea problemelor de vedere

Terapia angiogenică este folosită cu succes în bolile care pot duce la pierderea vederii, mai ales la persoanele în vârstă, şi constă în controlul angiogenezei, adică al producerii de noi vase de sânge în corpul uman, scrie Agerpres.

Beneficiile terapiei angiogenice sau terapia anti-AMD (age-related macular degeneration, deteriorare a retinei relaţionată cu vârsta) au fost prezentate în cadrul unei conferinţe internaţionale dedicată problemei deficienţei de vedere la persoanele în vârstă, organizată marţi la Paris de Retina France, The Angiogenesis Foundation şi Bayer HealthCare. Evenimentul a avut loc cu ocazia Zilei internaţionale a vederii (World Sight Day), care se marchează pe 11 octombrie. Domeniul angiogenezei, care este centrat pe înţelegerea modului în care organismul uman produce vase de sânge, dezvăluie secretele multor boli şi relevă noi modalităţi de a le combate. Producerea în exces a vaselor de sânge în organism poate duce la probleme grave de sănătate, inclusiv cancer şi pierderea vederii. Terapia angiogenică are ca scop interceptarea şi stoparea creşterii vaselor de sânge pentru a menţine starea de sănătate. Prin tratament se poate obţine o recuperare parţială a vederii chiar şi în cazuri în care problemele de vedere sunt avansate, aşadar este o şansă pentru pacienţi care altădată erau fără speranţă. Dr. William Li, licenţiat la Harvard, care este preşedintele Fundaţiei privind angiogeneza, a explicat că terapia angiogenică se face cu medicamente care neutralizează proteina VEGF ce provoacă o creştere în exces a vaselor de sânge, fapt care poate duce la hemoragii, iar la nivelul ochiului poate duce la deteriorarea vederii şi chiar la orbire. Tratamentul constă într-o procedură invazivă, pacienţilor li se fac injecţii în ochi. Potrivit specialistului, o metodă neinvazivă de tratament ar fi de preferat, iar cercetările avansează în acest sens şi este posibil ca în viitor să se ajungă ca tratamentul să se facă cu picături care se pun în ochi. Medicul, care a subliniat că în urmă cu şase ani această boală care duce la deteriorarea retinei la vârstnici era practic netratabilă, a vorbit despre prevenţia AMD, strategii de dietă angiogenică, identificarea de biomarkeri pentru găsirea de tratamente, terapia personalizată. Informaţii detaliate despre aceste aspecte pot fi găsite pe site-ul www.scienceofamd.org. La rândul său, dr. Oliver Zeits, directorul Clinicii oftalmologice de dezvoltare globală a Bayer HealthCare, a spus că terapia anti-AMD poate fi redusă la un număr mai mic de intervenţii la un pacient, dar pentru aceasta este nevoie de monitorizare permanentă. Un program recent dezvoltat de Bayer demonstrează că o injecţie la opt săptămâni dă rezultate. Dr. Bram Rutgers van der Loeff, preşedintele Asociaţiei privind deteriorarea retinei (Macular Degeneration Association) din Olanda, a subliniat că prevenţia este importantă şi chiar dacă persoanele de vârsta a treia nu au probleme de vedere, trebuie să meargă la un consult periodic la oftalmolog. Conştientizarea problemelor de vedere este foarte importantă, deoarece aşa devine mai uşoară diagnosticarea, a punctat specialistul. Bayer se implică pentru viitorul oftalmologiei prin cercetare la nivel global. Clinica oftalmologică de dezvoltare globală a Bayer HealthCare are ca scop să dezvolte oportunităţi terapeutice pentru pacienţii cu probleme de vedere. Problemele de vedere afectează în mod dramatic calitatea vieţii pacienţilor prin reducerea mobilităţii, dependenţa tot mai mare de familie şi povara psihologică. Provocarea în acest domeniu este atât de natură ştiinţifică, cât şi medicală, şi anume, este esenţial să se abordeze boli ale ochiului care încă nu pot fi tratate. Clinica Bayer derulează activităţi de cercetare asupra diferitelor afecţiuni oftalmologice pentru a pune la dispoziţia pacienţilor cu probleme de vedere alternative de tratament. În anul 2011 compania Bayer a investit în cercetare şi dezvoltare 2,9 miliarde de euro. Fundaţia privind angiogeneza este o organizaţie non-profit care are ca scop reconceptualizarea luptei globale împotriva bolilor. Fundaţia lucrează cu medici, cercetători şi autorităţi sanitare şi îşi propune o revoluţie medicală care să schimbe modul în care pot fi combătute maladii grave, inclusiv pierderea vederii. Cercetările au ca scop tratamentul pacienţilor care suferă de cancer, de boli care duc la pierderea vederii şi alte maladii care pot afecta grav starea de sănătate prin controlul creşterii unor noi vase de sânge, şi anume, controlul angiogenezei (neovascularizării).