Actualitate
Ana Maria Prodan: După ce i-am dat banii, Dumitru Tudor a promis că nu mai spune nimic de noi
Ana Maria Prodan, soţia antrenorului Stelei, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, vineri, că organziarea unui flagrant a fost sigura cale de a opri şantajul la care era supusă familia sa de Dumitru Tudor şi că, după ce a primit banii, fostul impresar a promis că nu mai spune nimic de ei, informează Mediafax.
"Eu am spus că asta e singura cală legală. Şi domnul Becali (n.r. - Gigi Becali) a spus acelaşi lucru: «nu faceţi prostii, nu vă duceţi să-l bateţi, pentru că omul asta aşteaptă». Duceţi-vă pe cale legală la poliţie, pentru că trăim într-o ţară civilizată». Am luat legătura, telefoanele au fost puse sub supraveghere, toate mesajele au rămas în telefon, nu a fost o chestie să ne jucăm, pentru că nu mai avem nevoie de încă un scandal. Săptămânal este un atac susţinut asupra familiei noastre. Toate lucrurile astea sunt înregistrate, sunt şi audio şi video. Eu în viaţa asta nu am omorât o muscă şi nu mai pot trăi în teroare. Noi ne-am terminat treaba şi am plecat şi nu ştiu cum l-au ridicat, nici nu am vrut să văd aşa ceva. În momentul în care el m-a şantajat până în ultima secundă, după ce i-am dat banii mi-a promis solemn că din momentul acela nu mai spune nimic de noi. Atunci am ieşit din restaurant şi nu mai ştiu nimic. E vina mea că nu am făcut acest pas de la început", a declarat Ana Maria Prodan pentru Sport.ro.
Ea a precizat că Dumitru Tudor i-a cerut public bani, precizând totodată că nu are nicio datorie faţă de acesta: "Mi-a cerut întotdeauna, pe toate posturile, bani. Tocmai asta e foarte «funny». Eu nu am avut datorii în viaţa mea faţă de nimeni, dar mai ales faţă de Dumitru Tudor. Când te ocupi cu chestiile astea toată viaţa şi îţi merge că te cheamă un alt post de televiziune, care noaptea îl face vedetă pe Dumitru Tudor şi îl ascultă cum eu eram prostituată şi îşi ia şi nişte bani de acolo, e uşor. E mult mai uşor să câştigi bani aşa şi să spui «dacă nu îmi dai bani, zic aia, dar dacă îmi dai bani, jur pe familie, pe copii că nu mai fac»."
Ana Maria Prodan a afirmat că a fost terorizată în ultima perioadă de fostul impresar, care o ameninţa că dezvăluie faptul că ar fi fost prostituată şi că ar fi furat. "Timp de un an am tăcut şi eu şi soţul meu şi am spus că poate Dumitru Tudor nu are credibilitate, poate că nimeni nu-l bagă în seamă când vorbeşti fără dovezi, doar că el a făcut înconjurul televiziunilor şi al emisiunilor de scandal, unde lumea asta caută. Ne-a adus nişte învinuiri calomnioase şi am tăcut doar ca să nu intrăm în mocirla asta. Eu am mai ieşit şi am mai spus că nu are probe, că îl dau în judecată, că nu trăim în ţara lui Papură Vodă, dar nimeni nu a spus şi nu a făcut nimic. Asta a fost ultima soluţie, pentru că nimeni de pe pământul ăsta nu poate să stea să fie ameninţat secundă de secundă cu genul de dezvăluiri că o să spună că am fost prostituată, că am fost peştoaică, că am furat blănuri, lucruri atât de josnice. Laşi o dată, laşi de două ori că nu te afectează, dar la un moment dat te afectează. Când începe să spună lucruri mult mai grave, de familie, nu mai poţi să taci", a spus Prodan.
Procurorii l-au reţinut pe Dumitru Tudor şi cer vineri instanţei arestarea lui preventivă, fiind acuzat că a primit 12.000 de lei de la antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, şi de la soţia acestuia, Ana-Maria Prodan, după ce i-ar fi şantajat că va dezvălui informaţii considerate compromiţătoare.
Fostul impresar Dumitru Tudor a fost audiat, joi noapte, mai multe ore, după ce a fost prins în flagrant primind 12.000 de lei de la Laurenţiu Reghecampf şi Ana-Maria Prodan.
La finalul audierilor, procurorii au emis pe numele acestuia ordonanţă de reţinere şi vor cere instanţei arestarea lui preventivă pentru 29 de zile.
Surse din Poliţie au declarat, pentru Mediafax, că fostul impresar, cunoscut în lumea fotbalului cu porecla "Ciorbă", îi şantaja de mai multă vreme pe antrenorul Stelei şi pe soţia acestuia. Tudor le-ar fi spus celor doi că, dacă nu plătesc banii ceruţi de el, va face publice informaţii despre ei considerate compromiţătoare.
Reghecampf şi Prodan au reclamat la Poliţie că sunt şantajaţi, astfel că, joi seară, a fost organizat un flagrant.
Potrivit aceloraşi surse, Dumitru Tudor le-a cerut celor doi să-i aducă, la un restaurant din Sectorul 1, o primă tranşă de 12.000 de lei, fiind prins de poliţişti când primea banii.