Actualitate
Călătorii cu trenul fără bilet, la muncă în folosul comunităţii
Pasagerii companiei de transport feroviar CFR Călători care vot fi prinşi fără bilet ar putea fi obligaţi să presteze muncă în folosul comunităţii, potrivit unui proiect de modificare a Ordonanţei privind regimul juridic al contravenţiilor, proiect publicat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
Astfel, noul proiect propune ca, în cazul în care pasagerul care a fost prins călătorind fără a plăti biletul, nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul administraţiei publice locale să sesizeze instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială se află domiciliul fiscal al contravenientului, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
CFR Călători încearcă astfel să crească atât încasările, dar şi să diminueze fenomenul călătoriei fără bilet, pe lângă controalele derulate de companie împreună cu poliţia.
Operatorii de transport pe calea ferată, operatori privaţi plus CFR Călători au transportat în anul 2011 doar 61 milioane de pasageri, în scădere puternică faţă de anul 2004, atunci când CFR Călători, singura companie care transporta pe atunci pasageri pe calea ferată, înregistra circa 100 milioane de pasageri anual, informează Agerpres.