monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Premieră în România: nevăzătorii vor putea viziona filme la cinematograf

Primul film proiectat în condiţii speciale pentru nevăzători va avea loc, marţi, la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei Cluj-Napoca.

Nevăzătorii vor asculta, în căşti, explicaţii suplimentare pentru înţelegerea filmului. Fundaţia Cartea Călătoare din Focşani, judeţul Vrancea va realiza, în Cluj-Napoca, un proiect unic în ţară menit să vină în ajutorul persoanelor nevăzătoare. Concret, cei cu dizabilităţi de vedere vor putea urmări filme, la cinematograf, alături de publicul obişnuit care nu se confruntă cu această problemă. Acest lucru va fi posibil prin adaptarea filmelor pentru cei care nu văd. Nevăzătorii vor asculta, în căşti, explicaţiile suplimentare foarte importante pentru înţelegerea cu adevărat a filmului: vor primi informaţii audio despre decoruri, costume, mimică şi alte detalii care îi vor ajuta să „vadă” filmul. Publicul larg va putea viziona filmul în condiţii normale, fără să fie afectaţi de explicaţiile suplimentare pentru nevăzători.Prima proiecţie specială va avea loc marţi Primul film proiectat în condiţii adaptate pentru nevăzători va fi vizionat, marţi, la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, partenerii fundaţiei în derularea acestui proiect. În cadrul proiecţiei va fi vizionat filmul „Bună! Ce faci?” în regia lui Alexandru Maftei, cu Ionel Mihăilescu şi Dana Voicu în rolurile principale. Va urma apoi „Caravana cinematografică pentru nevăzători” care se va încheia în octombrie 2013 şi care îşi propune să faciliteze accesul la cultură pentru persoanele cu deficienţe de vedere prin adaptarea a 16 filme artistice şi difuzarea acestora în cinematografe.Pentru prima dată în România nevăzătorii din întreaga ţară vor putea viziona filme cu descriere audio în cinematografe.Caravana cinematografică va fi prezentă şi în biblioteci publice din ţară şi licee pentru deficienţi de vedere.Proiectul a avut o avanpremieră la TIFF Fundaţia Cartea Călătoare a participat în anii 2009, 2010 şi 2012 la Festivalul Internaţional de Film Transilvania cu trei proiecţii speciale destinate persoanelor cu deficienţe de vedere. Nevăzătorii care au vizionat atunci filmele s-au declarat foarte mulţumiţi de idee. „Eu am fost foarte încântată. Filmul nu m-a impresionat prea mult, dar am descoperit că într-adevăr daca urmărim un film fără să-l vedem, pierdem o foarte mare cantitate de informaţii. Cred că genul ăsta de filme chiar reuşeşte să ne dea puţină normalitate, sau cum se zice, puţină incluziune”, a spus Carmen T. O altă persoană cu deficienţe de vedere a menţionat că explicaţiile au fost suficiente. „Aşa chiar am merge la film. Măcar o dată la lună să existe pe undeva prin vreun cinematograf din Cluj un astfel de film”, a afirmat unul dintre nevăzătorii prezenţi la proiecţia din cadrul TIFF.