monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ioan Rus, fostul ministru de Interne, a votat la o secție de votare din Gruia: „Vreau să fie eliminate scandalurile”

Ioan Rus, fostul ministru de Interne, a votat la ora 9.00 la Şcoala "Horea", acesta precizând că a votat pentru ca România să fie o ţară stabilă în care scandalurile să fie eliminate total şi toţi politicienii să-şi subordoneze tot ceea ce fac interesului poporului român şi să depăşească faza cu umorile personale, să-şi subordoneze efortul unor obiective naţionale importante.

Am votat pentru a încerca să-mi sprijin speranța, pentru ca România să fie o țară stabilă. Vreau ca scandalurile să fie eliminate total, iar politicienii să se subordoneze total unor obiective naționale importante”.Întrebat, după ce a votat, dacă cineva din PSD şi-a cerut scuze după scandalul în urma căruia a demisionat din funcţia de ministru de Interne, după referendum, Rus a răspuns că, din punctul său de vedere, această problemă este depăşită.

 

"Viaţa a demonstrat că vorbim de aceleaşi cifre legate de numărul persoanelor cu drept de vot. Aceasta este populaţia României cu drept de vot. Problema este depăşită din punctul meu de vedere", a afirmat Rus.