monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Studiu: Alegerile locale ar putea însemna servicii medicale îmbunătăţite

Descentralizarea spitalelor ar putea să aducă o îmbunătăţire vizibilă a serviciilor medicale pînă la alegerile locale din 2012, deoarece autorităţile locale au interesul să îmbunătăţească serviciile de care beneficiază pacienţii, adică propriul electorat, arată un studiu realizat de Societatea Academică din România (SAR). Potrivit studiului SAR, succesul descentralizării poate fi pus totuşi sub semnul întrebării de unele probleme. „Preşedinţii consiliilor judeţene se vor confrunta cu imposibilitatea de a influenţa structura veniturilor spitalelor şi anume tarifele la care sînt decontate serviciile medicale prestate”, afirmă realizatorii studiului, în contextul în care tarifele respective sînt stabilite prin contractul-cadru anual, la a cărui elaborare nu iau parte şi autorităţile locale.

O altă problemă a descentralizării este imposibilitatea implicării autorităţilor locale în asigurarea standardelor de calitate pentru serviciile medicale, controlul revenind conducerii spitalului. „Îmbunătăţiri vizibile ale calităţii serviciilor medicale şi de cazare vor fi realizate numai dacă autorităţile locale vor fi interesate în mod special”, precizează reprezentanţii SAR.

În acest context, realizatorii studiului consideră că şefii autorităţilor locale vor avea interes să îmbunătăţească serviciile acordate de spitale pentru a-şi menţine electoratul. „Fiind aleşi de cei care beneficiază de serviciile spitalelor, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene vor fi mult mai atenţi la modul în care aceştia sunt trataţi şi la economiile pe care le pot obţine din reorganizarea actualelor structuri”, mai precizează textul studiului.