monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Britanicii albi au devenit minoritari în Londra

Britanicii albi nu mai sunt majoritari în Londra, o premieră în istoria oraşului, potrivit ultimului recensământ, care relevă o capitală cosmopolită şi tot mai diferită din punct de vedere economic de zona în care se află, relatează Financial Times în ediţia electronică.

Datele acestui recensământ din 2011 relevă totodată o populaţie a Angliei şi Ţării Galilor în general mai bine educată, dar mai puţin religioasă decât în urmă cu o decadă, şi mai puţin ataşată de ideea de a trăi într-o casă proprietate personală. Populaţia totală a crescut cu 3,7 milioane, până la 56,1 milioane de persoane, reprezentând o creştere de aproximativ 7% faţă de ultimul recens-mânt, efectuat în 2001. Migraţia este cauza a aproximativ 60% din această creştere, cu 2,1 milioane de persoane.

Un val de imigranţi a afectat în special Londra, unde peste una din trei persoane (aproximativ 37%) a fost născută în afara Marii Britanii. Doar 45% din populaţia Londrei este alcătuită din albi proveniţi din Anglia, Scoţia sau Ţara Galilor, potrivit ultimelor date, în scădere de la 60%, câţi erau înregistraţi în 2001. Acest lucru transformă Londra în prima regiune în care britanicii albi au devenit o minoritate.

Cea mai importantă sursă de migrare în Anglia şi Ţara Galilor, per ansamblu, în ultima decadă, a fost India - înlocuind Irlanda în decada de până în 2001 -, iar a doua sursă a fost Polonia. Potrivit recensământului din 2001, Polonia nu se afla în primele zece.

O altă schimbare demografică majoră constă în faptul că numărul proprietarilor de case a scăzut în ultimii zece ani, potrivit ultimelor date, marcând primul declin în două decade succesive de la data începerii înregistrării acestor date, în urmă cu 60 de ani. De asemenea, tot mai mulţi britanici nu îşi mai permit să achiziţioneze proprietăţi de pe piaţa imobiliară, din cauza preţurilor mari şi unui deficit de creditare. Proporţia rezidenţilor proprietari a scăzut la 64% în 2011, de la 68% în 2001, a anunţat Biroul Naţional britanic de Statistică.