monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Regina Elisabeta a II-a va asista la şedinţa consiliului de miniştri pentru prima dată după un secol

Regina Elisabeta a II-a va asista marţi la primul său consiliu de miniştri, au anunţat luni palatul Buckingham şi un purtător de cuvânt al premierului, o participare regală care nu a mai avut loc de peste un secol.

În decursul istoriei monarhii britanici prezidau consiliul de miniştri însă ultima care a onorat această practică a fost regina Victoria, stră-străbunica reginei Elisabeta, care a murit în 1901.

Regina Elisabeta, în vârstă de 86 de ani, va asista "în calitate de observator", conform acestui purtător de cuvânt, la primul său consiliu de miniştri pentru a îşi marca jubileul de diamant care celebrează 60 de ani de domnie.

Ea va fi prezentă "cel puţin 30 de minute", a adăugat palatul Buckingham.

Regina va sta la dreapta premierului David Cameron şi la stânga ministrului Afacerilor Externe, William Hague.

"Un cadou îi va fi înmânat pentru a marca jubileul său de diamant" cu ocazia acestei vizite "prevăzută de mult timp", a mai declarat purtătorul de cuvânt din Downing Street.