monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sergiu Nicolaescu, în continuare la post-operator

Regizorul Sergiu Nicolaescu se află în continuare în salonul post-operator al Spitalului Elias din Capitală, în urma intervenţiei chirurgicale de vineri, starea lui de sănătate fiind staţionară, au declarat sâmbătă, pentru Mediafax, surse medicale."Este la post-operator, unde primeşte îngrijiri şi tratament de specialitate", au mai spus sursele citate.Sergiu Nicolaescu, în vârstă de 82 de ani, a fost operat de peritonită, vineri, la Spitalul Elias din Capitală, "în contextul afecţiunii digestive cronice benigne cunoscute", intervenţia chirurgicală decurgând fără incidente, a anunţat unitatea sanitară.Regizorul a fost operat pe cale laparoscopică, de către echipa chirurgicală a Spitalului Elias."Intervenţia chirurgicală a fost impusă de evoluţia clinică din ultimele 24 de ore, în contextul afecţiunii digestive cronice benigne cunoscute", s-a arătat într-un comunicat de presă al Spitalului Elias.Potrivit reprezentanţilor Spitalului Elias, peritonita localizată cu punct de plecare apendicular a fost descoperită intraoperator şi a fost rezolvată laparoscopic."Intervenţia chirurgicală a decurs fără incidente, pacientul fiind transferat în compartimentul postoperator pentru continuarea îngrijirilor", au mai precizat reprezentanţii spitalului.Spitalul Elias preciza, joi, că Sergiu Nicolaescu a fost internat miercuri, pentru o afecţiune digestivă cronică cunoscută şi urmează tratamentul medicamentos corespunzător.Regizorul Sergiu Nicolaescu a căzut în urmă cu o săptămână în timp ce se îndrepta spre garajul său, el suferind un traumatism toracic, respectiv i s-au fisurat câteva coaste.Filmografia lui Sergiu Nicolaescu - regizor, actor de film, scenarist şi producător de film - cuprinde peste 50 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte" (1971), "Cu mâinile curate" (1972), "Osânda" (1976), "Ultima noapte de dragoste", "Nea Mărin miliardar" (1979), "Ciuleandra" (1985), "Mircea" (1989), "Coroana de foc" (1990), "Triunghiul morţii" (1999), "Orient Express" (2004), "15" (2005), "Supravieţuitorul" (2008).Dacă filmul "Orient Express" a fost cea mai vizionată premieră românească a anului 2004, probabil că cea mai impresionantă producţie semnată de regizorul Sergiu Nicolaescu a fost "Mihai Viteazul" (1979), cu Amza Pellea în rolul principal - creaţie de referinţă în istoria filmului românesc.Printre cele mai recente filme ale sale se numără "Ultimul corupt", lansat la începutul acestui an şi care este o continuare a lungmetrajului "Poker" (2010).Sergiu Nicolaescu a fost ales pentru prima dată parlamentar în 1990, pe listele FSN, iar în actuala legislatură a încheiat al cincilea mandat în Parlament. Singura legislatură în care nu a fost parlamentar a fost cea din 2004-2008. Nicolaescu a fost membru al Comisiilor de cultură din Senat în fiecare legislatură şi a deţinut preşedinţia comisiei în actuala legislatură. El s-a numărat, totodată, printre cei care au luat parte la Revoluţia din 1989.