monitorulcj.ro Menu
Actualitate

John McTiernan, regizorul seriei „Greu de ucis”, trimis în detenţie

Regizorul John McTiernan, autorul seriei „Die Hard”, a pierdut apelul prin care solicita justiţiei americane să îi anuleze pedeapsa de un an de închisoare, la care fusese condamnat pentru că i-a minţit pe agenţii de la FBI într-o anchetă despre un celebru detectiv privat de la Hollywood.

Potrivit BBC, cineastul în vârstă de 62 de ani a fost condamnat la un an de închisoare în 2010, după ce a pledat vinovat într-un proces în care era acuzat că a minţit atunci când a negat că a angajat un detectiv privat de la Hollywood cu misiunea de a înregistra conversaţia acestuia cu un producător de film.

John McTiernan a fost eliberat pe cauţiune şi a făcut apel la acea condamnare, însă Curtea Supremă din Statele Unite a refuzat să anuleze pedeapsa iniţială.

Potrivit legislaţiei americane, un judecător urmează să dispună în zilele următoare trimiterea la închisoare a cineastului.

John McTiernan, care a regizat şi alte filme de succes, precum „Vânătoarea lui Octombrie Roşu” şi „Predator”, a primit şi o amendă de 100.000 de dolari. După ispăşirea pedepsei de un an de închisoare, el se va afla sub supravegherea poliţiei pentru trei ani.

Cineastul american a recunoscut în aprilie 2006 că a minţit atunci când a fost interogat de FBI în legătură cu implicarea sa în „afacerea Pellicano”.

Anthony Pellicano, aflat în prezent în închisoare, este un detectiv particular acuzat că a ascultat ilegal telefoanele unor actori şi regizori de la Hollywood în interesul unor clienţi ai săi. John McTiernon îl angajase pe Anthony Pellicano cerându-i să înregistreze conversaţiile lui Chuck Roven, un producător de la Hollywood, cu care acesta colaborase la filmul „Rollerball”.

Lui Anthony Pellicano i s-au adus 110 capete de acuzare, printre care se numără extorcare, ascultare ilegală a unor convorbiri telefonice, acces ilegal la informaţii guvernamentale şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Pellicano, detectivul preferat al unor mari nume din showbiz, precum Michael Jackson şi Elizabeth Taylor, a fost găsit vinovat la 78 de capete de acuzare. În prezent încarcerat, el ispăşeşte o pedeapsă de 15 ani de închisoare.