monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cadrele medicale îşi doresc salarii după model francez

Sindicatele din sănătate, dar şi medicii tineri sunt de acord cu salarizarea în funcţie de performanţă, dar cu condiţia ca noul sistem de plată să le aducă bani mai mulţi în buzunare. O altă idee de salarizarea agreată de cadrele medicale este după modelul francez: medicul trebuie să aleagă dacă lucrează la stat sau la privat.

Dacă Ministerul Sănătăţii doreşte ca medicii şi asistentele să fie plătiţi în funcţie de performanţe, sindicatele iau în calcul mai multe variante. Una dintre propunerile sindicaliştilor din Federaţia Solidaritatea Sanitară vizează scoaterea cadrelor medicale din categoria bugetarilor pentru că veniturile spitalelor depind de serviciile pe care le prestează. Viorel Rotilă, preşedintele sindicatului afirmă că personalul medical ar trebui să primească un salar fix plus bonusuri financiare în funcţie de performanţă. „Este modelul pe care-l preferăm, el asigurând o combinație între salariul minim (nivelul actual, cu toate sporurile incluse) și salarizarea suplimentară în funcție de performanță pentru toate categoriile de salariați din sistemul sanitar”, explică Rotilă.

Medicii să aleagă între stat şi privat

Un alt sistem pe care şi l-ar dori cadrele medicale este cel francez, potrivit căruia medicilor să li se permită să lucreze ori la stat ori la privat. În opinia sindicaliştilor, cei care vor alege să lucreze la stat vor avea salarii mai mici, dar un loc de muncă sigur, în timp ce medicii care vor opta pentru sistemul privat vor avea venituri mai mari, dar cu un grad scăzut de securitate a locului de muncă.

Noul sistem nu va duce la creşterea salariilor

Chiar dacă teoretic salariile cadrelor medicale ar putea creşte dacă vor fi plătiţi în funcţie de performanţă, sindicaliştii afirmă totuşi că acest lucru nu se va întâmpla. „Considerăm însă că nici una din noile variante de salarizare nu va putea conduce la o creștere semnificativă a salariilor în sănătate, corespunzătoare condițiilor de lucru din unități și care să asigure un nivel ridicat de menținere a salariaților competenți, fără o îmbunătățire semnificativă a finanțării sistemului sanitar”, este de părere Viorel Rotilă.

Rezidenţii îşi doresc salarii mai mari

Medicii rezidenţi susţin şi ei salarizarea în funcţie de performanţă, însă cu condiţia ca această modificare să le aducă bani mai mulţi la salar. „Dacă într-adevăr vom fi plătiţi în funcţie de performanţă, mulţi dintre noi ne vom strădui să muncim mai mult. Este important însă dacă acest nou sistem propus ne va aduce într-adevăr bani mai mulţi la salar sau este doar praf în ochi”, afirmă Cristian P., medic rezident în anul II.

Potrivit propunerii Ministerului Sănătăţii, cadrele medicale ar urma să fie observaţi şi evaluaţi pe parcursul a şase luni, iar după această perioadă salariile vor fi acordate în funcţie de rezultate.