Actualitate
Amenzile ANPC nu vor mai putea fi atacate cu recurs
Propunerea legislativă iniţiată de mai mulţi senatori PDL, care prevede eliminarea dreptului la recurs în cazul hotărârilor pronunţate de instanţe privind procesele verbale de constatare a contravenţiilor, întocmite de Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a primit, marţi, Raport favorabil din partea comisiei juridice a Senatului.
„S-a constatat deja că, în practică, a devenit un abuz de drept procesual ca toate persoanele juridice sancţionate contravenţional, bănci, operatori de telefonie mobilă, etc, având în vedere că se suspendă de drept procesul verbal, de la momentul în care este atacat în instanţă, se duc duc şi atacă în instanţă chiar dacă nu au dreptate”, a spus Urban. Senatorul democrat-liberal a criticat punctul de vedere al Guvernului care a propus respingerea iniţiativei legislative pe motiv că se încalcă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Protocolul 7 la Convenţie, Urban subliniind că propunerea legislativă nu poate încălca documentul invocat deoarece se referă la persoane juridice şi nu la persoane fizice. În replică, senatorul PSD Adrian Ţuţuianu a arătat că reprezentanţii opoziţiei nu au fost de acord cu acest proiect legislativ, subliniind că, admiţând această excepţie, s-ar putea ajunge la eliminarea recursului în orice materie.
„Punctul nostru de vedere este că nu putem să-l lipsim pe cel care a pierdut la nivelul judecătoriei de dreptul la recurs, mai ales că amenzile aplicate în domeniul protecţiei consumatorului sunt foarte mari”, a afirmat Ţuţuianu