Actualitate
Peste 200 de misiuni, executate de jandarmii clujeni în luna februarie
Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca a efectuat în luna februarie peste 200 de misiuni. Pe lângă misiunile de menţinere a ordinii publice, jandarmii clujeni au constatat 57 de infracţiuni, iar 49 dintre făptuitorii acestora au fot prinşi.
În plus, au fost aplicate 580 de sancţiuni contravenţionale, iar 50 de persoane au fost conduse la poliţie.
În urma cooperării cu Electrica Cluj, Gruparea de Jandarmi Mobilă a depistat în luna februarie şi proprietari care aveau locuinţele branşate ilegal la reţeaua de curent electric.
Jandarmii au asigurat ordinea publică şi în cadrul competiţiilor sportive, partidele de fotbal dintre echipele „F.C. CFR 1907 Cluj” şi „Internazionale Milano”, respectiv „F.C. Universitatea Cluj” şi „F.C. Steaua Bucureşti”, fiind cele care au necesitat un grad sporit de atenţie.