Actualitate
Un nou tip de înşelăciune la Turda: „Alo? Am accidentat un pieton, am nevoie de bani”
În data de 18 martie, Poliţia municipiului Turda a fost sesizată, prin plângere, cu privire la comiterea unei infracţiuni de înşelăciune.
„Victima a fost contactată pe telefonul fix de către un bărbat care s-a recomandat plângând a fi soţul ei, plecat la muncă în străinătate. Acesta i-a relatat femeii că a accidentat cu maşina un pieton, fără a da alte detalii. Convorbirea celor doi a fost întreruptă de un bărbat, care a intervenit şi s-a recomandat drept avocatul din oficiu al soţului ei. Acesta i-a explicat victimei că femeia accidentată de bărbat este internată în spital. La solicitarea acestui bărbat, femeia a depus bani într-un cont pe numele lui Marian Costinel Viţă, respectiv 1000 euro şi 1700 euro, necesare pentru efectuarea unor intervenţii chirurgicale în cazul aşa-zisei persoane accidentate”, a declarat Anca Sidonia Purdea, purtător de cuvânt la IPJ Cluj. Ea a mai precizat că femeia nu şi-a putut da seama dacă într-adevăr era vocea soţului ei, deoarece convorbirea telefonică cu aşa-zisul soţ a durat câteva secunde.
Poliţiştii clujeni recomandă populaţiei să fie sceptici atunci când sunt contactaţi telefonic de către persoane necunoscute. „Manifestaţi prudenţă atunci când un străin vă cere să-i daţi telefonic date cu caracter personal (nume, adresă, număr de cont). Nu discutaţi cu străinii despre situaţia dumneavoastră financiară şi nici nu oferiţi bani. Nu răspundeţi unor solicitări prin care vi se cere să depuneţi diverse sume de bani într-un anumit cont”, a mai precizat Purdea.