monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Guvernul va transforma 67 spitale în cămine pentru bătrâni, sub sancţiunea sistării finanţării

Guvernul a stabilit o listă de 67 spitale care trebuie transformate în cămine pentru bătrâni, sub sancţiunea sistării finanţării, primarii în subordinea cărora funcţionează aceste unităţi fiind obligaţi să se înscrie în program până la sfârşitul lunii martie.

Executivul a aprobat, miercuri, Programul de interes naţional denumit "Dezvoltarea reţelei de cămine pentru persoane vârstnice", iniţiat de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, care va fi finanţat din fonduri puse la dispoziţia Ministerului Muncii, a anunţat ministrul Sănătăţii, Attila Cseke.

Programul se adresează, în primul rând, autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale care decid înfiinţarea de cămine pentru persoane vârstnice, prin transformarea a 67 de spitale pe care le au în subordine. Potrivit ministrului Sănătăţii, programul poate fi accesat şi de alte autorităţi locale care au în subordine spitale.

"Personalul medical din aceste spitale va fi preluat în cadrul căminelor pentru vârstnici sau pe posturile vacante din sistemul sanitar, pe aceeaşi specialitate. Nimeni nu îşi va pierde locul de muncă, avem nevoie de personal calificat", a afirmat ministrul Sănătăţii.

În cele 67 de spitale sunt 677 de medici şi 2.085 de asistenţi medicali.

Potrivit datelor Ministerului Muncii, în prezent sunt 130 de cămine pentru persoane vârstnice, unele susţinute de autorităţi locale, altele de ONG-uri sau societăţi private, în cadrul cărora sunt 7.154 de locuri. Alte 4.180 de persoane sunt pe listele de aşteptare.

Cele 67 de spitale care ar urma să fie reorganizate ca şi cămine pentru vârstnici au, în total, 4.190 de paturi, însă numărul de locuri care ar putea fi create în cămine ar putea fi mai mic.

În ceea ce priveşte mecanismul de finanţare, ministrul Sănătăţii a arătat că fondurile vor fi alocate autorităţilor locale începând cu 1 aprilie.

"Banii vor fi alocaţi în bugetul Ministerului Muncii, iar înscrierea în acest program trebuie să aibă loc până la 31 martie 2011. Autorităţile locale care decid înscrierea în acest program guvernamental, ulterior datei de 1 aprilie, vor putea primi, pe baza documentaţiei, finanţare de la începutul lunii următoare încheierii acestui contract", a precizat ministrul Sănătăţii.

Metodologia de evaluare, aprobare şi aprobare a finanţării se va adopta prin ordinul ministrului Muncii, în termen de 10 zile.