monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Chira (PNL), dezamăgit de sistemul medical

Consilierul local PNL Manuel Chira a părăsit ieri şedinţa de îndată a Consiliului Local, în semn de protest faţă de „dezastrul în care a ajuns sistemul medical românesc”.

Chira, care este medic chirurg la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, s-a plâns de banii puţini alocaţi pentru operaţiile pe cord, precum şi de faptul că mulţi pacienţi ajung din această cauză să moară pe lista de aşteptare. Manuel Chira a citit şi un comunicat din partea Colegiului Medicilor Cluj cu privire la situaţia din sistemul medical. „Singura mea modalitate oficială să protestez faţă de ceea ce se întâmplă este să părăsesc această şedinţă”, a spus consilierul înainte de a ieşi din sala de plen. Primarul Sorin Apostu a cerut ca cei doi medici din Consiliul Local, Manuel Chira şi Laszlo Attila, să întocmească o scrisoare către minister din partea Consiliului Local în care să se arate cât de puţin fonduri vin înspre Cluj.