monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Târgul Produs de Cluj, trei zile la Dej, în week-end

Consiliul Judeţean Cluj, împreună cu Asociaţia Produs de Cluj, îi invită pe toți cei interesați să participe în perioada 17-19 mai 2013, la o nouă ediţie a Târgului Produs de Cluj. Evenimentul va avea loc în zona centrală a municipiul Dej, intrarea fiind liberă.

La această ediţie a târgului vor participa peste 60 de expozanţi, printre care şi Asociaţia Meşterilor Populari, ce vor comercializa miere de albine, siropuri naturale, ulei presat la rece, pâine de casă, icoane pe sticlă, bijuterii din cupru, produse din piele prelucrată şi lemn, ceramică şi costume populare, precum şi diverşi producători de legume, fructe şi flori şi mici producători de carne şi produse din carne. Totodată, cei interesaţi vor putea achiziţiona produse naturale pe bază de lavandă.

De asemenea, în cadrul târgului vor fi realizate o serie de demonstraţii culinare de gătit în aer liber şi vor evolua numeroase ansambluri folclorice şi interpreţi de muzică populară renumiţi. Nu în ultimul rând, printre momentele de atracţie se vor număra spectacole de muzică uşoară şi dansuri de societate, reprezentaţii de teatru de păpuşi, precum şi ateliere de sculptură în fructe şi legume, special gândite pentru amuzamentul celor mici. Astfel, copiii vor putea să participe sâmbătă, între orele 12.00 şi 14.00, la un atelier de sculptură în fructe şi legume, iar duminică, 19 mai 2013, între orele 12 şi 13, la spectacolul susţinut de către Teatrul de Păpuşi Puck „Croitoraşul cel isteţ”. În acelaşi timp, cei mici vor avea ocazia, pe parcursul întregii manifestări, să se joace în parcul de distracţii special amenajat în acest scop.

Vizitatorii târgului vor avea posibilitatea să participe la tombola organizată în cadrul târgului şi şansa de a câştiga premii din gama produselor care fac obiectul manifestării.

„După succesul ediţiei recent încheiate a Târgului Produs de Cluj care a avut loc în acest week-end la Gherla, care a avut peste 15.000 de vizitatori, dornici să achiziţioneze produse tradiţionale, dar şi să petreacă în mod plăcut timpul liber, în compania unor ansambluri de muzică populară cunoscute, un alt eveniment de această factură se va desfăşura la acest sfârşit de săptămână la Dej. Invit pe această cale toţi locuitorii Dejului şi ai zonei învecinate să profite de vremea frumoasă şi să iasă din casă pentru a lua contact direct cu tradiţiile locale autentice, atât în ceea ce priveşte alimentele tradiţionale cât şi manifestările muzicale care se vor derula aici” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.