Actualitate
Sergiu Nicolaescu şi-a lansat volumul 'Mămăliga a explodat! Decembrie 1989'
Regizorul Sergiu Nicolaescu şi-a lansat, joi, volumul 'Mămăliga a explodat! Decembrie 1989', sub egida Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989.
Potrivit autorului, cartea se doreşte a fi mai mult un răspuns dat acelora care se îndoiesc de Revoluţia Română. 'În decembrie 1989 am avut o adevărată revoluţie, o revoluţie făcută de poporul român, indiferent de alte acţiuni şi mişcări făcute de străini sau chiar de români în aceeaşi perioadă. Este meritul muncitorimii în primul rând, circa 54% au fost muncitorii în 22 decembrie 1989, necalificaţi, au fost circa 14-16%, apoi elevi - 12-14% şi, din păcate, studenţi doar 1-2%. Restul intelectuali. Sper că este un material interesant prin sinceritatea pe care întotdeauna am avut-o faţă de Revoluţia Română din 1989. Avem avantajul că am trăit această revoluţie. Vă rog să credeţi că momentele respective au însemnat foarte mult pentru noi şi pentru mine a fost cel mai important lucru pe care l-am făcut în viaţa mea', a spus Sergiu Nicolaescu. Întrebat cum vede evoluţia ţării la 21 de ani de la Revoluţia Română, senatorul PSD a afirmat că, din punctul său de vedere, 'România este în momentul de faţă o mare dezamăgire'. 'Acest lucru a influenţat această ultimă carte pe care am scos-o în care, fără doar şi poate, reuşesc să transmit cititorului această cumplită stare prin care trecem în momentul de faţă. Nu seamănă nimic din Revoluţia din 1989 cu nimic din ceea ce a urmat, care a fost o luptă pentru putere şi nimic din ce este normal', a afirmat regizorul. Prezent la lansare, fostul preşedinte Ion Iliescu, lider de onoare al PSD, a salutat noua apariţie editorială a senatorului social-democrat, pe care a caracterizat-o ca fiind 'o mărturie a unui om părtaş la toată desfăşurarea elementelor care au caracterizat Revoluţia Română'. 'Ne aflăm în faţa unui moment crucial de istorie naţională şi nu numai. Istoria ca atare este istoria trăită a celor care au fost părtaşi la aceste evenimente şi este istoria scrisă a celor care o fac - analiştii, istoricii. (...) Este important pentru istorie să se colecteze, din acest punct de vedere, cât mai multe mărturii. Domnul Nicolaescu are şi un avantaj în plus - el a activat ca membru şi ca preşedinte al Comisiei senatoriale de Cercetare a evenimentelor din 1898 şi a avut prilejul să intre în contact cu foarte multe mărturii ale celor care au fost în faţa comisiei', a spus fostul preşedinte. Potrivit fostului şef de stat, este important ca cei care au trăit momentele Revoluţiei şi care mai sunt astăzi în viaţă să ofere 'materie primă istoricilor'. La rândul său, academicianul Dan Berindei, care a prezentat volumul lui Sergiu Nicolaescu, a apreciat că autorul acestuia este unul dintre actorii Revoluţiei române din 1989, iar cartea pe care a scris-o cuprinde 'lucruri esenţiale şi unele nedezlegate în acest timp, în primul rând problema terorismului'. 'Cartea lui Sergiu Nicolaescu este una ieşită din semne de întrebare. (...) În fond, Sergiu Nicolaescu nu este un om politic sau este un om politic care s-a născut după decembrie 1989, dar nu este de profesie, ca sa zic aşa. Dar este, pentru că-l simt aşa, că şi eu sunt aşa, este un patriot, şi asta înseamnă foarte mult, adică un om care se dăruie fără să ceară. După aceea este un artist, este creatorul acelui lanţ de filme istorice care încă multe vreme îi vor încânta pe privitori', a spus Dan Berindei. Academicianul a adăugat că volumul lansat joi aparţine unui artist, dar, în acelaşi timp al unui analist care s-a uitat înapoi şi a strâns mărturiile despre Revoluţia Română după două decenii. 'Vor rămâne lucruri nedescifrate, dar sigur că străduinţele trebuie depuse pentru a le descifra', a adăugat acad. Dan Berindei. La finalul lansării cărţii, participanţii i-au cântat autorului 'Mulţi ani Trăiască', Sergiu Nicolaescu urmând să împlinească pe 13 aprilie vârsta de 81 de ani. La eveniment au mai participat directorul adjunct al IRRD Ion Calafeteanu, liderul PSD sector 1, Dan Tudorache, senatorul PSD Laurenţiu Coca, Gelu Voican Voiculescu, Cazimir Ionescu, Ion Dincă, foşti revoluţionari, istorici şi admiratori ai marelui regizor şi actor român.