monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Află ce ţară a rămas fără purtători de cuvânt la Guvern şi Preşedenţie

Conducerea egipteană a rămas fără ofiţeri de comunicare după un purtător de cuvânt al preşedintelui Mohamed Morsi şi purtătorul de cuvânt al Guvernului egiptean şi-au prezentat demisiile marţi, conform Mediafax.ro.

Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Ehab Fahmi, a decis să-şi părăsească postul, a anunţat pentru AFP un oficial al Ministerului de Externe.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alaa al-Hadidi, a afirmat, la rândul său, pentru agenţia oficială Mena că i-a trimis cererea sa de demisie premierului Hesham Qandil.


Cinci miniştri, inclusiv şeful diplomaţiei egiptene Mohammed Kamel Amr, s-au retras, deja, din cadrul Guvernului din momentul declanşării, duminică, unei manifestaţii de amploare împotriva preşedintelui islamist.

Noile demisii îl izolează şi mai mult pe şeful statului egiptean, căruia armata i-a dat, luni seara, 48 de ore pentru "a satisface revendicările poporului", a doua zi după desfăşurarea unor manifestaţii masive în toată ţara pentru a cere îndepărtarea de la putere a preşedintelui provenit din rândul Fraţilor Musulmani, ales în urmă cu un an.