monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Papa Ioan Paul al II-lea a fost declarat SFÂNT

Papa Ioan Paul al II-lea a fost declarat sfânt de către Biserica Catolică, a anunţat Vaticanul, informează Corriere de la Serra, potrivit Gândul.info

Sursă foto: www.cronicaromana.ro

Potrivit aceleiaşi surse, confrmarea oficială a venit vineri din partea Vaticanului, când papa Francisc a semnat decretul de canonizare atât pentru Papa Ioan Paul al II-lea, cât şi pentru Papa Ioan al XXIII-lea, cunoscut ca Angelo Giuseppe Roncalli.

Cei doi papi vor fi proclamaţi sfinţii într-o ceremonie comună a cărei dată va fi anunţată în următorul Consiliu papal, a anunţat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi.


Părintelui Lombardi a precizat că Papa Ioan Paul al II-lea a fost numit sfânt pentru minunile pe care le-a făcut. Chiar dacă au fost comentarii că a doua minune nu ar exista, Vaticanul susţine că cel de-al doilea miracol l-a reprezentat cazul femeii din Costa Rica, care avea leziuni cerebrale.