monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un Boeing 777 cu destinaţia San Francisco a fost întors din drum din cauza unei defecţiuni

O aeronavă Boeing 777 operată de Japan Airlines, care efectua cursa Tokyo-San Francisco, a fost întoarsă luni din drum după ce echipajul său a detectat o scurgere la sistemul hidraulic care controlează flapsurile aparatului, potrivit companiei aeriene, citată de Reuters.

Avionul, care transporta 236 de pasageri, s-a întors la aeroportul Haneda din capitala niponă după un zbor de trei ore şi 20 de minute. Inginerii de mentenanţă investighează în prezent cauza scurgerii, a informat un purtător de cuvânt al Japan Airlines.


Incidentul survine la doar trei zile după ce o altă aeronavă Boeing 777, aparţinând companiei Asiana Airlines, s-a prăbuşit pe aeroportul din San Francisco, în urma unei aterizări ratate cu doar câţiva metri înainte de pistă. Avionul, care venea de la Seul, transporta 291 de pasageri şi 16 membri ai echipajului.

Două adolescente de 16 ani, provenind din China, şi-au pierdut viaţa, iar alte 182 de persoane au fost spitalizate, în acest prim accident grav care a implicat un Boeing 777 de la intrarea în serviciu a modelului, în 1995