monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ANI: Un funcţionar din Primăria Floreşti a aprobat construirea unei policlinici de către firma tatălui său

Agenția Națională de Integritate a constatat că un funcţionar public din cadrul Primăriei Floreşti a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă și penală.

sursa foto: ifloresti.ro

Bogdan Gînscă, în calitate de funcționar public în cadrul Compartimentului de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, Primăria Florești, a întocmit și semnat un referat prin care s-a propus aprobarea Planului Urbanistic Zonal, având ca obiect „Construire policlinică și casă unifamilială”, elaborat de către o societate în cadrul căreia tatăl acestuia deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator. Totodată, persoana evaluată a întocmit și semnat mai multe certificate de urbanism al căror proiectant a fost  societatea mai sus amintită.

ANI arată că funcţionarul a încălcat atât dispozițiile art. 79, alin. (1), lit. a) și c) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţionarul public este în conflict de interese dacă […]  este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial […] interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice”, cât și dispozițiile art. 2531 din Codul Penal al României.


Agenția Națională de Integritate a mai constatat, în cazul lui Bogdan Gînscă, indicii privind posibila săvârșire a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice și fals intelectual.

„Având în vedere cele de mai sus, s-a dispus sesizarea organelor judiciare competente cu privire la posibila săvârşire de către funcţionarul public a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice și fals intelectual. Persoana în cauză  a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază. Aceasta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, arată ANI.