Actualitate
Prima grefă totală de faţă din SUA
Prima grefă totală de faţă din Statele Unite ale Americii a fost realizată la Boston, la un bărbat de 25 de ani, a cărui faţă fusese arsă integral din cauza unei linii de înaltă tensiune, relatează AFP, citată de Agerpres.
Spitalul Universitar „Brigham and Women” din Boston a anunţat că intervenţia a avut loc săptămâna trecută, datorită unei echipe de 30 de specialişti în chirurgie plastică, asistente şi anestezişti. Operaţia a durat peste cincisprezece ore, timp în care au fost refăcute nasul, buzele, pielea, dar şi toţi muşchii şi nervii care permit acestor organe să-şi recapete funcţiile. Originar din sudul Texasului, Dallas Wiens şi-a ars în întregime faţa în noiembrie 2008 după ce a atins cu capul o linie de înaltă tensiune în timp ce lucra într-o nacelă. Totuşi, medicii nu au putut să-i redea vederea, a declarat chirurgul Bohdan Pomahac, coordonatorul echipei de medici, cu ocazia unei conferinţe de presă. Prima grefă totală de faţă, inclusiv pleoapele şi sistemul lacrimal, a fost efectuată în Franţa, în iunie 2010.