monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FOTO - Un clujean, arestat preventiv pentru export ilegal al unor tezaure sustrase din situl de la Sarmizegetusa

Tribunalul Alba a decis arestarea preventivă a clujeanului Radu Horia-Camil, rezident în Marea Britanie, pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor şi nerespectarea regimului de protecţie a unor bunuri şi export ilegal de bunuri aparţinând Patrimoniului Cultural Naţional.

Scuturi dacice din fier cu reprezentări zoomorfe

Mandatul de arestare a fost emis şi a fost pus în executare în 23 iulie, inculpatul Radu Horia Camil fiind identificat pe teritoriul României. În prezent Camil se află în custodia Centrului de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba.

În referatul cu propunere de arestare, procurorii au reţinut că Radu Horia Camil a fost trimis anterior în judecată, la Judecătoria Deva, pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi complicitate la furt calificat de bunuri culturale. Inculpatul a părăsit România şi  s-a stabilit la Londra, refuzând să se prezinte în faţa autorităţilor judiciare române.


La 5 septembrie 2010 Radu Horia Camil a fost depistat  de autorităţile britanice la punctul de control de la intrarea în tunelul Folkestone din departamentul Kent, având în autoturism un lot de 145 monede Koson din aur 12 monede romane şi trei monede bizantine din aur, puse în urmărire prin Interpol, în timp ce se deplasa spre o casă de licitaţii din Osnabrueck, Germania, pentru a efectua tranzacţii ilegale de reciclare a bunurilor sustrase din siturile româneşti. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin cererea de comisie rogatorie internaţională adresată autorităţilor competente din Marea Britanie, a solicitat transmiterea actelor şi restituirea lotului monetar. Raportul de expertiză efectuat în cauză, la British Museum, a confirmat apartenenţa lotului de 145 monede Koson la un tezaur sustras din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, monument UNESCO.

În 16aprilie, autorităţile britanice competente au transmis actele de cercetare privind pe Radu Horia Camil autorităţilor române. Monedele indisponibilizate au fost depuse în custodia British Museum din Londra, procedura de repatriere fiind în curs de realizare.  Inculpatul mai este cercetat pentru exportul ilegal al unor tezaure sustrase din siturile arheologice protejate din România, alcătuite din scuturi dacice şi două table din bronz cuprinzând legile cetăţii Troesmis din Dobrogea.


În cursul urmăririi penale efectuate până în prezent în cauzele având ca obiect sustragerea tezaurelor dacice au fost recuperate următoarele loturi de artefacte aparţinând Patrimoniului Cultural Naţional, clasa Tezaur: 700 monede din aur, de tip Koson, 253 monede din argint de tip Koson, trei scuturi regale dacice din fier, un lot de 31 monede de tip pseudo-Lysimach, un tezaur alcătuit din colier cu pandantive şi cercei din aur, 13 brăţări spiralice din aur, precum şi alte loturi cuprinzând câteva mii de artefacte arheologice.