Actualitate
ACCIDENT cu două autocare cu turişti, în Norvegia. Doi oameni au murit şi mai mulţi sunt răniţi grav
O coliziune între două autocare, unul norvegian, iar celălalt suedez, cu turişti străini la bord, s-a soldat cu moartea a două persoane şi rănirea gravă a mai multor altor persoane, în vestul Norvegiei, au anunţat autorităţile locale.
Cele două vehicule au intrat în coliziune frontală, luni seara, pe un drum între localităţile Sogndal şi Lekanger, a declarat pentru AFP Hans Petter Harlem, şeful pentru operaţiuni în cadrul poliţiei locale, potrivit postului de televiziune TV2 şi preluat de Mediafax.ro.
Accidentul s-a soldat cu doi morţi şi mai mulţi răniţi grav, a anunţat primarul din Sogndal, Jarle Aarvoll, pentru postul de televiziune TV2 Nyhetskanalen.
Potrivit agenţiei NTB, cele două victime sunt o norvegiană şi o taiwaneză.
În total, 30 de persoane se aflau la bordul celor două autocare, a precizat poliţia, între care 22 de asiatici, potrivit NTB.
Potrivit unor fotografii difuzate de presa norvegiană, cabina şoferului autocarului suedez este complet comprimată, iar mai multe geamuri au fost spulberate.