monitorulcj.ro Menu
Actualitate

VEZI cum va fi vremea în week-end

Temperaturile vor creşte uşor faţă de ziua de vineri. La munte vor fi ploi slabe. Duminică, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 de grade în estul Transilvaniei şi 34 de grade în Banat şi Lunca Dunării.

Sâmbătă vremea va fi călduroasă în vestul şi în sudul teritoriului, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări după-amiaza în zona de munte, unde izolat vor fi ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla în general moderat în regiunile sud-estice şi la munte şi slab în celelalte zone. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 - 25 de grade în nordul extrem al Moldovei şi 32 - 33 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime între 11 şi 22 de grade, mai coborâte în depresiunile Carpaţilor Orientali, până la 7 grade.

Duminică vremea va deveni călduroasă în majoritatea regiunilor. Potrivit Mediafax, cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa şi noaptea şi doar izolat, după-amiaza, iar în zona de munte vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 de grade în estul Transilvaniei şi 34 de grade în Banat şi Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa 12 şi 23 de grade, mai coborâte în depresiuni, spre 8 grade.