Actualitate
Trei angajaţi ai centralei Fukushima au fost iradiaţi
Trei angajaţi ai centralei Fukushima care lucrau la reactorul 3 au fost iradiaţi, a anunţat joi Agenţia japoneză pentru siguranţă nucleară.
Doi dintre ei au fost spitalizaţi, a precizat agenţia. Aceşti doi anganjaţi au fost "expuşi unui nivel de radiaţii cuprins între 170 şi 180 de milisievert", a declarat Hidekuki Nishiyama, purtător de cuvânt al agenţiei.
Angajaţii lucrau într-o clădire care adăposteşte turbina, o zonă distinctă de clădirea reactorului.
O expunere la 100 milisievert pe o perioadă de un an este considerată ca fiind pragul de la care creşte riscul de a face cancer ulterior.
Joi, la aproape două săptămâni de la cutremurul cu magnitudinea 9 urmat de un tsunami devastator, autorităţile continuau misiunea delicată şi periculoasă de răcire a reactoarelor centralei Fukushima Daiichi.
Personalul, evacuat din oraş în urma unor emisii de fum negru, a reluat operaţiunea de udare a reactorului 3, unde electricitatea a fost restabilită parţial în sala de control, a anunţat Agenţia pentru siguranţă nucleară.