monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Weekend-uri pline la Polus Center şi Iulius Mall

Târg de turism, expoziţie de BMW-uri şi o acţiune caritabilă vor avea loc în acest sfârşit de săptămână la Polus Center, iar la Iulius Mall va avea loc un târg de amenajări interioare şi unul de imobiliare.

 

 

În acest weekend, la Polus Center, în zona de food-court, se desfăşoară cea de-a patra ediţie a celui mai mare târg de turism din Transilvania, Touristica. Evenimentul reuneşte peste 50 de expozanţi din ţară şi din străinătate. Cu această ocazie, cele mai cunoscute agenţii de turism şi hoteluri vor oferi vizitatorilor ocazia de a achiziţiona pachete turistice la preţuri promoţionale, prin intermediul programului early booking. Apoi, începând de sâmbătă, pasionaţii de automobile pot admira noutăţile constructorului german BMW, vedeta evenimentului fiind noul BMW Seria 6 Cabriolet, model ce promite să impresioneze atât prin design, cât şi prin tehnologia avangardistă. Alături de vedeta evenimentului vor mai fi expuse şi BMW Seria 1 Cabrio LCI, precum şi BMW Seria 3 cu Pachet M, modele ce reprezintă alte noutăţi din gama constructorului bavarez.

 

Donaţii pentru Japonia

Duminică, între orele 13-20, la Polus Center, clujenii vor putea contribui la reconstrucţia Japoniei în cadrul unui proiect inedit realizat de o companie din Cluj, administrată de doi japonezi. În urma tragediei petrecute în Japonia, cei doi s-au hotărât să desfăşoare o acţiune caritabilă la Cluj-Napoca intitulată “1.000 de cocori”. Organizatorii respectă astfel o credinţă populară niponă care spune că cel care reuşeşte să plieze 1.000 de cocori din hârtie va primi drept răsplată îndeplinirea unei dorinţe. Clienţii Polus Center vor putea dona orice sumă doresc, primind în schimb un cocor-insignă, simbol al păcii şi al speranţei. Sumele strânse din donaţii vor fi trimise unui oraş sau sat din prefectura Myagi, zona cea mai afectată de evenimentele din Japonia.

 

Târg de amenajări interioare la Iulius

 

Târgul Expo Confort, dedicat amenajărilor interioare şi grădinilor, are standurile expuse la intrarea principală din Iulius Mall şi îi aşteaptă pe clujeni până duminică seara. La Expo Confort, specialiştii oferă servicii complete legate de construcţii, instalaţii, finisaje şi decoraţiuni interioare, dar şi de mobiliarea şi amenajarea spaţiilor verzi.

Un alt târg care se desfăşoară simultan în Iulius Mal este Expo Top Imobiliare, care le prezintă transilvănenilor oferte atractive în proiecte rezidenţiale.