monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Peste 8.000 de morţi în Libia de la începutul revoltelor, potrivit rebelilor

Între 8.000 şi 10.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în Libia de la începutul revoltei împotriva liderului libian Muammar Gaddafi, potrivit datelor difuzate azi de rebeli la Benghazi, informează agenţia spaniolă de presă EFE. Purtătorul de cuvânt al rebelilor, Mustafa Geriani, a declarat presei că nu este exclus ca numărul morţilor să fie mai mare.

Insurgenţii libieni prevăd pentru vineri sau sâmbătă preluarea controlului total asupra localităţii strategice Ajdabiya, situată la 160 kilometri sud de Benghazi, a mai spus purtătorul de cuvânt. “Cred că Ajdabiya va cădea în mâinile noastre azi sau mâine”, a declarat Mustafa Geriani.