Actualitate
Un român a creat diorame reprezentând cele 9 cercuri ale Infernului lui Dante, din piese de LEGO
După aproximativ 7 luni de muncă în care a asamblat aproximativ 40.000 de piese de LEGO, Mihai Marius Mihu, 29 de ani, a obţinut o adevărată capodoperă: o serie de 9 diorame care reprezintă cele 9 cercuri ale Infernului lui Dante Alighieri, conform site-ului boiseweekly.com.
Reprezentările realizate de Mihai Marius Mihu redau pe cât se poate de fidel caznele la care sunt supuse sufletele muritorilor în fiecare dintre cele 9 cercuri ale Infernului.
În "Infernul", prima treime a celebrei sale opere "Divina Comedie", Dante care coboară în Infern şi străbate Purgatoriul pentru a ajunge în Paradis, susţine că puterea sa de a descrie nu este suficientă pentru a reda grozăviile care îi aşteaptă pe păcătoşi în Infern.
"Nu am citit Divina Comedie, ci doar mici descrieri ale cercurilor Infernului pe care le-am găsit pe Internet. Am vrut să nu fiu foarte influenţat de descrierile originale pentru că mi-am dorit să aduc câte o abordare nouă pentru fiecare cerc. M-am gândit mai mult la semnificaţia numelor fiecărui cerc şi de acolo m-am lăsat purtat de imaginaţie", a declarat Mihai Marius Mihu conform publicaţiei britanice The Telegraph.