Actualitate
Ploaie de amenzi și în acest weekend la Cluj
În perioada 06-08.09.2013 poliţiştii clujeni au desfăşurat mai multe acţiuni cu efective mărite în locurile şi zonele de risc identificate atât în mediul urban, cât şi în localităţile rurale din judeţul Cluj.
Cu ocazia acțiunilor desfășurate poliţiştii clujeni au aplicat 467 sancţiuni contravenţionale, dintre care 318 privind circulaţia pe drumurile publice, 110 privind ordinea şi liniştea publică, 11 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 27 la alte acte normative.
De asemenea poliţiştii au reţinut 8 permise de conducere şi au retras 4 certificate de înmatriculare.
În cadrul acţiunilor poliţiştii au constatat 9 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, 6 de natură judiciară şi 5 infracţiuni de altă natură.
“Aceste acţiuni vor fi continuate în perioada următoare pentru crearea unui climat de ordine şi siguranţă publică, precum şi pentru descurajarea persoanelor certate cu legea”, anunță reprezentanții IPJ Cluj