monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Consilierii PNL: Boc a pus carul înaintea boilor în cazul noilor reguli pentru parcări neregulamentare

Un proiect de hotărâre pentru stabilirea unor noi reguli şi amenzi privind parcarea neregulamentară pe domeniul public se află în dezbatere publică până la sfârşitul lunii. O parte din consilierii locali îl acuză pe primarul Emil Boc că s-a grăbit cu noul regulament: prima dată trebuia rezolvată lipsa locurilor de parcare.

Un nou regulament privind oprirea, staţionarea şi parcarea neregulamentară pe domeniul public sau privat din Cluj-Napoca se află în dezbatere publică până la sfârşitul acestei luni, urmând ca, cel mai probabil, la o şedinţă de Consiliu Local din octombrie să fie supus votului consilierilor locali. În proiectul de regulament este prevăzută scăderea valorii amenzilor pentru contravenţii minore şi creşterea valorii amenzilor pentru contravenţiile grave, aplicarea unor sancţiuni pentru necomunicarea datelor de identitate ale şoferului şi amenzi diferenţiate pentru persoane fizice şi juridice.

La câteva zile de la lansarea în dezbatere publică a acestui nou regulament, iniţiativa Primăriei de a aduce modificări în ceea ce priveşte cuantumul amenzilor pentru parcări neregulamentare este aspru criticată de unii consilieri locali. Aceştia consideră că primarul Emil Boc s-a grăbit cu acest regulament şi că ar fi trebuit să rezolve prima dată lipsa locurilor de parcare din municipiu, iar abia apoi să treacă la schimbarea valorii amenzilor. “Această măsură este una populistă deoarece Primăria nu acționează asupra cauzei ci asupra efectului. Acum problema reală nu o reprezintă modul cum parchează șoferii ci lipsa locurilor de parcare”, afirmă Ioana Borza, consilier local PNL.


Amenzile mai mici vor creşte numărul contravenţiilor

Consilierii PNL nu susţin ideea reducerii cuantumului amenzilor pentru contravenţii minore în ciuda faptului că Primăria are argumente concrete în acest sens: dacă amenzile vor fi mai mici, va creşte numărul celor care vor achita amenzile. De asemenea a fost propusă micşorarea cuantumului amenzilor din cauza reducerii veniturilor populaţiei în ultimii ani. “Faptul că este în dezbatere reducerea amenzilor va stimula parcarea neregulamentară pe trotuare și în fața instituțiilor publice. Haosul va fi mult mai mare decât cel de până acum”, este de părere Ioana Borza, consilier local PNL.

Dacă amenzile vor fi mai mici, mai mulţi şoferi vor parka pe trotuare, vor ocupa abuziv locurile de parcare ale instituţiilor, vor parca în faţa unor instituţii precum Primărie, şcoli, spitale, etc. “Ţinem să reamintim primarului că, în mare parte, din cauza acestor contravenţii minore, se produc extrem de multe accidente, circulaţia este mult îngreunată”, consideră Ioana Borza.


Amenzile diferenţiate, sursă de abuzuri

Consilierii PNL atenţionează că şi aplicarea unor sancţiuni diferenţiate pentru persoane fizice şi juridice ar avea urmări neplăcute. “Prin amendarea mai drastică a şoferului unei firme pe lângă faptul că se face o discriminare, se pot produce efecte nedorite, de genul: firma plăteşte amenda, omul îşi pierde slujba, deci amendăm de două ori pentru aceeaşi contravenţie. Firma va găsi mijloace juridice pentru a recupera sumele imputate de Primărie pentru abaterea angajatului. Ar fi corect ca amenda să se adreseze direct persoanei care a săvârșit abaterea”, declară Ovidiu Florian, consilier local PNL.

Noile amenzi propuse de Primărie sunt următoarele:

-100 – 200 lei pentru:


a) oprirea, staţionarea şi parcarea vehiculelor/ autovehiculelor pe trotuar;

b) ocuparea abuzivă a locurilor de parcare aflate în administrarea Primăriei (cu abonament, contract de închiriere, rezervate, cu destinaţie specială, etc.) de către altă persoană decât titularul locului de parcare;


c) oprirea, staţionarea şi parcarea vehiculelor/ autovehiculelor prin care se împiedică sau se limitează acccesul la obiective de interes public (puncte trafo, gospodăreşti, centrale termice, alei, parcuri, locuri de agrement, locuri de joacă, etc.);

d) oprirea, staţionarea şi parcarea vehiculelor/ autovehiculelor prin care se împiedică sau se limitează accesul în instituţii publice sau private de interes public (spitale, şcoli, teatre, muzee, centre comerciale, centre medicale, sedii firme, farmacii, bănci, etc.);


e) oprirea, staţionarea şi parcarea vehiculelor/ autovehiculelor prin care este obstrucţionat

accesul spre parcările sau garajele legal amenajate, pistele pentru biciclişti sau zonele pietonale;

f) nerepectarea dispoziţiilor administratorului drumurilor, comunicate prin indicatoare şi/ sau somaţie, aplicată pe vehicul/ autovehicul de către împuterniciţii primarului din cadrul Poliţiei Locală, de eliberare a domeniului public sau privat în vederea executării de lucrări de interes public (asfaltări, intervenţii la diverse reţele, curăţenie, etc.) şi cu ocazia unor manifestări sau evenimente publice aprobate conform legii.

-200 – 400 lei pentru:

a) circulaţia, oprirea şi staţionarea vehiculelor/ autovehiculelor pe spaţiile verzi, în locuri de agrement, parcuri şi locuri de joacă.

-300 – 600 lei pentru:

a) oprirea, staţionarea şi parcarea vehicululelor/ autovehiculelor destinate transporturilor de persoane sau de marfă, cu masa totală maxim autorizată de peste 2 tone pe domeniul public sau privat al mun. Cluj-Napoca, cu excepţia celor destinate aprovizionării - în intervalul orar 21-07.

-300 - 500 lei în cazul persoanelor fizice şi 400 - 800 lei persoanele juridice pentru:

a) necomunicarea în termenul solicitat sau comunicarea incompletă a datelor de identitate

ale conducătorului vehiculului/autovehiculului.