monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Lucrările la sala de sport de la Liceul Coşbuc, finalizate în mai 2014. VEZI fotografii cu stadiul lucrărilor

Elevii de la Colegiul Naţional George Coşbuc Cluj-Napoca vor avea propria sală de sport în mai 2014. Până atunci, vor face orele de sport în curtea şcolii, în sălile de clasă sau într-un spaţiu improvizat în subsolul clădirii.

Lucrările pentru construirea sălii de sport a Colegiului Naţional George Coşbuc Cluj-Napoca sunt în plină desfăşurare în această perioadă. Acum s-a ajuns la cota 6,50 metri şi urmează să mai fie ridicat un etaj unde va funcţiona sala de baschet. Practic, elevii de la Coşbuc vor avea o sală de sport pe două nivele. “Este un obiectiv important de infrastructură, este o lucrare care cuprinde proiectare şi execuţie. Până acum s-a lucrat la partea de proiectare, iar acum se intră în partea de execuţie. Termenul de finalizare a lucrărilor este 1 mai 2014. Sala va fi pentru handbal, baschet, tenis, volei, gimnastică şi va fi utilizată de elevii liceului care acum sunt privaţi de o sală de sport”, a declarat primarul Emil Boc în cadrul unei vizite la şantierul lucrărilor.

Valoarea lucrărilor este de 2 milioane lei, fără TVA.